– Cum ar trebui să fie îmbrăcămintea exterioară a femeii?
– Până unde pot fi deschise mâinile și picioarele?
– Cum se închide capacul?
– Îndeplinește o fusta care ajunge până la genunchi cerințele de purtare a hijabului?
– Este obligatoriu să se lase vălul să coborască pe umeri?
Dragul meu frate,
Ceea ce contează cel mai mult în îmbrăcămintea femeii musulmane este respectarea regulilor de puritate.
Acoperirea întregului corp, cu excepția mâinilor și a feței, înseamnă să nu se vadă pielea. Ca o haină să fie potrivită cu regulile de purtare a hijabului, trebuie să fie groasă, să nu se vadă ce este sub ea și să fie suficient de lungă încât să acopere părțile intime. Prin urmare, acoperirea cu o haină transparentă și subțire care lasă să se vadă ce este sub ea nu reprezintă o acoperire adecvată.
Tot corpul femeilor, cu excepția feței și mâinilor, este considerat „awrah” (parte a corpului care trebuie acoperită).
Fața și mâinile nu sunt parte a auratului (ceea ce o femeie musulmană trebuie să acopere) nici în timpul rugăciunii, nici în afara ei, cu excepția cazului în care există pericolul de fitna (corupție morală). Cât despre picioare, opinia că picioarele femeilor nu fac parte din aurat este cea mai corectă. O altă opinie susține că picioarele femeilor nu sunt aurat în timpul rugăciunii, dar sunt aurat în afara ei. Pentru a evita controversa, este bine ca femeile să-și acopere picioarele. Potrivit opiniei corecte, brațele, urechile și părul lăsat liber ale femeilor sunt aurat.
Traducerea hadiselor care constituie baza acestei probleme este următoarea:
Potrivit relatării Aişei, sora sa, Esma, a venit o dată în prezența Profetului. Purta o haină subțire care lăsa să se vadă aurul de sub ea. Profetul (pace fie cu el) a întors privirea și a spus:
”
Sau Esma, când o femeie ajunge la vârsta pubertății
– arătând fața și mâinile –
Nu ar fi corect să se vadă o altă latură a acestor lucruri.”
(Abu Dawud, Libas 31)
Într-un hadis transmis de Abu Hurairah (ra) în Sahih al-Buhari, Profetul (s.a.v.) a declarat că femeile care se îmbracă, dar sunt totuși dezvăluite, adică care poartă haine subțiri și transparente, vor ajunge în iad și nu vor simți nici măcar mirosul raiului.2
Alkame ibn Abi Alkame relatează că mama sa a spus:
„Hafsa, fiica lui Abdurrahman, a intrat în prezența Aişei (ra) purtând un văl subtire pe cap, care îi lăsa părul la vedere. Aişa (ra) i-a luat vălul de pe cap, l-a îndoit de două ori, l-a îngroșat.”
3
Și Profetul Omar (r.a.) i-a avertizat pe credincioși să nu permită femeilor să poarte haine care, deși nu sunt transparente ca sticla, arată clar ce se află sub ele.4
Imam Serahsi
după această transcriere, adaugă o precizare conform căreia, chiar dacă rochia pe care o purta femeia era foarte subțire, valorea aceeași regulă. Mai târziu,
„Îmbrăcată, dar dezvăluită”
înregistrează hadisul care conține sensul de mai sus și spune:
„Acest tip de îmbrăcăminte este ca o plasă (rețea), nu asigură acoperirea. Prin urmare, nu este permis ca bărbații străini să se uite la o femeie îmbrăcată în acest fel.”5
Criteriul de transparență a hainei este vizibilitatea culorii pielii. Dacă, privit de la exterior, se vede pielea de sub haină, indiferent de grosimea ei, nu se consideră că s-a realizat acoperirea. Aceasta este problema.
Halebî-i Sağir
se precizează că:
„Dacă hainele sunt subțiri, la fel de subțiri încât se vede culoarea pielii de dedesubt, atunci nu acoperă locurile intime. Dar dacă sunt groase, aderă la corp și iau forma corpului (forma corpului devine vizibilă), în acest caz acoperirea este realizată, deci nu ar trebui să fie interzisă, rugăciunea este permisă.”6
Problema este exprimată în mod similar și în alte confesiuni.
Opinia școlii Maliki este următoarea:
Dacă hainele sunt transparente și lasă să se vadă culoarea pielii, nu se consideră că acoperesc corpul. Rugămintea săvârșită în astfel de haine trebuie repetată. De asemenea, este mekruh (descurajat) să porți haine subțiri și strâmte care evidențiază forma corpului, deoarece acest lucru este considerat lipsă de respect și contravine stilului vestimentar al ulema-ilor predecesori.7
Opinia școlii de gândire Hanbali este următoarea:
Acoperirea obligatorie este cea care nu lasă să se vadă culoarea pielii. Dacă hainele sunt prea subțiri și lasă să se vadă culoarea pielii, roșul sau alb al corpului, rugăciunea nu este admisibilă, întrucât acoperirea nu este îndeplinită. Dacă însă acoperă culoarea, dar lasă să se vadă contururile corpului, rugăciunea este admisibilă, întrucât este imposibil de evitat acest lucru, chiar și cu haine groase.8
Opinia școalei de gândire Shafi’i este următoarea:
Obligația este de a purta haine care nu lasă să se vadă culoarea pielii. Nu este permis să se poarte haine care, din cauza subtilității lor, lasă să se vadă culoarea pielii. Întrucât cu o astfel de haină nu se realizează ascunderea (hijab). Adică, hainele care, din cauza subtilității lor, arată albastrimea sau negreala pielii nu sunt suficiente pentru ascundere (hijab). Totuși, chiar dacă hainele sunt groase, dacă prin atingere lasă să se vadă o parte din părțile acoperite, nu se realizează ascunderea (hijab) în mod adecvat. Rugăciunea săvârșită cu haine care arată subtilitatea sau grosimea corpului, cum ar fi genunchii și coapsele, este validă, deoarece se consideră că ascunderea (hijab) s-a realizat. Totuși, este preferabil să se folosească un vălul care nu arată părțile corpului.9
Din toate aceste transferuri se poate trage următoarea concluzie:
Dacă rochia pe care o femeie o poartă în prezența bărbaților cu care nu este căsătorită este transparentă, în așa fel încât să se vadă culoarea pielii, atunci nu se consideră că este acoperită, deci nu este permis să o poarte. Această îmbrăcăminte poate fi o rochie, o cămașă și o fustă, dar și un văl și ciorapi.
Prin urmare, există anumite condiții ca purtarea vălului să fie considerată acceptabilă din punct de vedere religios, și este necesar să se acorde atenție acestora:
– Rochia să nu fie subțire, de felul care să arate corpul,
– Să nu fie prea ornamentat și colorat, încât să atragă atenția,
– Nu ar trebui să fie strâmt, încât să scoată în evidență contururile corpului.
Deși rugăciunea este validă chiar dacă se efectuează purtând pantaloni și cămăși strâmte care evidențiază clar trunchiul corpului, din punct de vedere religios nu este permisă, întrucât atrage atenția celor care privesc și îi excita. Înalt prețuitul Ibn-i Abidin face referire la acest aspect în scrierile sale.10
Pe de altă parte, la fel cum femeile sunt obligate să poarte îmbrăcăminte adecvată, ele trebuie să evite privirile, vorbele și mersul care ar atrage atenția bărbaților:
„Spuneți-le și credincioaselor: Să-și coborâ-i privirile”
(de la privirea la lucruri interzise)
să le păstreze; să-și păstreze cinstea și castitatea. Să nu-și expună decorațiile, cu excepția părților vizibile. Să-și acopere capetele cu vălul, peste gâturi…
(până la)
să-i acopere. Soții, tații, tații soților, proprii fii, fii soților, frații, fii fraților, fii surorilor, propriile soții.
(femeile credincioase),
care se află la îndemâna lor
(sclavii),
bărbații nu mai au nevoie de femei
(a pierdut potența sexuală)
Nu trebuie să-și arate decorațiile decât servitorilor sau copiilor care nu sunt încă conștienți de particularitățile feminine secrete ale femeilor. Nu trebuie să bată cu picioarele pe pământ ca decorațiile pe care le ascund să fie văzute. O voi, credincioși! Întoarceți-vă cu toții la Allah, ca să găsiți mântuirea.”
(Nur, 24/31)
Este extrem de important ca femeile libere să nu-și arate decorațiile altora decât celor exceptați, din punct de vedere al propriei lor castitate, protecție și bunăstare, dar și din punct de vedere al evitării influențării bărbaților străini, a evitării căderii în păcat și a promovării modului de viață decent. Mai mult, pentru a sublinia acest aspect și a reaminti importanța și amploarea poruncii de a purta hijab, se cere chiar corectarea comportamentului lor în mers: să nu bată cu picioarele pe pământ ca să se audă decorațiile pe care le ascund, adică să meargă cu demnitate și respect, complet acoperite de la cap la picioare. Să nu mișce picioarele sau să facă gesturi cu picioarele ca să se vadă decorațiile artificiale sau naturale pe care le ascund, să nu atragă atenția cu mersul lor provocator; căci asta ar excita bărbații, ar stârni suspiciuni. Dar trebuie să nu se uite că succesul femeii în acest aspect depinde de castitatea bărbaților, de atenția lor la datoriile lor, de efortul și grija celor din societate, și că totul se află sub protecția lui Allah. De aceea, în acest context, Profetul (s.a.v.) se adresează tuturor musulmanilor, menționând bărbații și incluzând femeile, spunând:
Și voi, credincioși! Întoarceți-vă cu toții la Allah cu pocăință, ca să găsiți mântuirea.
Prin urmare, nu se poate spera la mântuire într-o comunitate coruptă, iar corupția societății provine mai întâi din greșelile și erorile bărbaților, nu ale femeilor. De aceea, bărbații, în primul rând, dar și toți credincioșii, bărbați și femei, trebuie să se pocăiască de greșelile și erorile lor, care sunt urme ale ignoranței preislamice, să se refugieze în ajutorul lui Allah, să acorde atenție și respect comandanților săi, pentru a putea ajunge la mântuire colectivă. Prin urmare, angajatorii și persoanele implicate trebuie să acorde atenție și respect următoarelor comenzi, pentru mântuirea tuturor.11
Click here for more information:
– Există o formă de acoperire a corpului prescrisă de Islam? …
– HIBAS…
– Dosar special despre hijab (vele) și turbani.
Note de subsol:
1. Abu Dawud, Libas:31.
2. Muslim, Libas.-125.
3. Muvatta’, Libas:4
4. Beyhakî. Sunen, 2:235
5. el-Mebsût, 10:155-
6. Halebî-i Sağır, p. 141. l. Menânü’l-Celü, 1:136
8. Ibn Kudama. Al-Mughni, 1:337.
9. el-Mecmû, 3:170-172.
10. Reddü’l-Muhtar, 5:238.
11. Elmalılı, Comentariu.
(vezi Mehmed PAKSU, Femeia, Matrimoniul și Familia)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
