Dragul meu frate,
Observând ordinea din univers, nu găsim niciun defect sau dezordine, iar orice ființă rațională care vede ordinea universului nu se poate abține de la a lăuda măreția lui Allah. Însă, oamenii, prin propria lor voință, pot transforma aceste lucruri bune create în univers în rău. De exemplu, crearea focului este un bine. Dar dacă un om își pune mâna în foc, focul devine rău pentru acel om. Însă Allah a creat focul ca oamenii să-și poată îndeplini nevoile. Dar dacă acel om, prin propria voință, își pune mâna în foc, nu mai poate face o astfel de afirmație. Fiindcă Allah a stabilit legi în univers. Dacă le respectăm, obținem beneficii; dacă nu le respectăm, suferim pagube. Aceste exemple pot fi înmulțite.
Privind omul, conform Coranului, Dumnezeu l-a creat pentru a-L adora, i-a poruncit să se abțină de la rău, imoralitate și excese, avertizând că cei care nu ascultă vor fi pedepsiți cu un chin sever, trimitând peste o sută de mii de profeți pentru a-i avertiza în toate privințele. Însă cei care nu îndeplinesc datoria lor, ignorând și disprețuind aceste porunci, vor suferi cu siguranță pedeapsa meritată.
Această lume este un loc de probă, iar atât celui care face rău, cât și celui care face bine, li se permite să acționeze. Dacă s-ar interveni împotriva celor care fac rău, acest loc de probă ar fi lipsit de sens. Dacă pe capul celor care fac bine s-ar arunca flori, iar pe capul celor care fac rău s-ar arunca spini, această lume ar înceta de a mai fi un loc de probă.
Dacă au păcate, vor fi ispășite. Dacă nu au păcate, vor fi ispășite păcatele pe care le vor comite în viitor. Mai mult, aceste necazuri pe care le-au suferit ar putea fi mijlocul prin care vor ajunge în rai. Cu alte cuvinte, Allah va trata cu mila pe robul său care suferă, iar recompensele pe care le va primi vor anula necazul.
Întrucât nu cunoaștem adevărata natură a evenimentelor, interpretăm imediat în mod negativ un eveniment care aparent este rău și protestăm. Bineînțeles, nu dorim necazuri și calamități. Dar când ele apar, nu trebuie să ne revoltam, ci să fim răbdători, să mulțumim și să ne gândim la recompense, să spunem „Allah willing”. Aceasta este cea mai înaltă etapă a servititudinii.
Într-un hadis se spune:
înțelegem că se referă la asta. Rezultatele examenelor dificile sunt, de asemenea, importante. Întrebările puse la examenul de funcționar public, spre exemplu, la examenul de primar, sunt cu siguranță diferite. Cu cât primul examen este mai dificil decât al doilea, cu atât rezultatul celui de-al doilea examen este mai important decât al primului.
O observație excelentă despre acest subiect:
Omul ar trebui să-și examineze mai întâi propriul corp. Să se gândească la fiecare organ în parte. Și să se întrebe pe sine: Apoi ar trebui să treacă la lumea sufletească a propriei ființe și să continue aceleași meditații și pentru acel univers:
Așa cum corpul, cu toate organele sale, formează un tot unitar și funcționează eficient doar ca un tot, la fel și sufletul, cu toate sentimentele, emoțiile și sensibilitățile sale, formează un tot. Numai astfel el poate aduce rezultate. Dacă ați elimina rațiunea și memoria din sufletul uman, el nu ar mai putea îndeplini nicio funcție. Dacă ați elimina sentimentul de grijă, el ar deveni leneș; nu ar mai lucra nici pentru lumea de acum, nici pentru lumea de apoi. Dacă ați elimina frica, el nu ar mai fi capabil să-și protejeze viața. Dacă nu ar avea sentimentul de dragoste, nu ar mai putea bucura de nimic. Iată cum corpul și sufletul omului sunt aranjate în cel mai frumos și mai înțelept mod. De aceea se spune…
La fel, evenimentele care se petrec în viața unui om sunt ordonate și regulate. Se spune că destinul natural anunță destinul spiritual. Ambele sunt minunate… Bineînțeles, cu excepția păcatelor și rebeliunilor comise prin voința proprie. Într-o situație în care, ca slujitori neputincioși, suntem confuzi și nu știm ce să facem în fața manifestărilor destinului spiritual care sunt dincolo de voința noastră, ar trebui să ne uităm imediat la destinul natural și la înțelepciunea infinită pe care o conține.
De exemplu, ar trebui să ne amintim de educația divină pe care am primit-o în pântecul mamei: în acea perioadă, înțelepciunea și mila divine ne educau în cel mai frumos mod, iar noi nu ne dădeam seama de nimic din ceea ce se întâmpla. Acum trăim cu alte manifestări ale aceleiași mângârieri.
Învățând lecția din acest hadis, trebuie să avem încredere în mila Domnului nostru, care ne-a hrănit, crescut și a aranjat totul în cel mai frumos mod în acea zi. Ar trebui să privim fiecare eveniment cu care ne confruntăm ca pe o întrebare de examen și să căutăm manifestarea milei chiar și în evenimentele care nu ne plac. Omul se înșalește doar dacă ia ca măsură doar propriul ego.
Dar rațiunea se opune acestui impuls. Ea arată frumusețile viitorului sau dificultățile pe care le va întâlni, și îl face să renunțe la joc. Deci, ceea ce este frumos pentru ego nu este frumos pentru rațiune.
Dacă este iluminat de credință, el vede totul și fiecare eveniment ca o manifestare a numelor divine. El ajunge la adevăr. Acum, pentru acest rob fericit, nu mai există urât.
Ceia ce spun asta sunt oameni fericiți care au atins acest nivel. Acești indivizi au înțeles misterul.
În Nur Külliyat, frumusețea este analizată în două părți: și . Ca exemple ale acestei clasificări, putem menționa: ziua este frumusețea în sine, iar noaptea are propria frumusețe. Una amintește de trezire, cealaltă de somn. Nu este clar că avem nevoie de ambele?
Evenimentele cu care se confruntă omul sunt fie ca noaptea, fie ca ziua. Sănătatea seamănă cu ziua, iar boala cu noaptea. Dacă se consideră că boala este o expiație a păcatelor, că îl învață pe om despre imbecilitatea sa, că îl avertizează despre slujirea sa, că îi întoarce inima de la lume spre Dumnezeu, atunci se vede că ea este, la fel ca sănătatea, o binecuvântare mare. Sănătatea este sărbătoarea corpului, iar boala este hrană pentru inimă.
Acestea sunt doar un aspect al manifestărilor sale, care acționează neîntrerupt în acest univers. Există multe alte aspecte, precum polii negativ și pozitiv ai electricității, partea neagră și albă a ochiului, globulele roșii și albe ale sângelui. Suntem înconjurați de aceste dualități în lumea interioară și exterioară, și obținem beneficii distincte de la fiecare.
Traducerea unui verset coranic relevant pentru acest subiect este următoarea:
Versetul se referă la jihad, dar are o valabilitate generală. Și acest verset ne prezintă o altă „dualitate”: pacea este ca ziua, placută tuturor; războiul seamănă cu noaptea. Dar cei care nu luptă atunci când este necesar, își întunecă viitorul, iar generațiile lor sunt înecate în întuneric veșnic. Ceia care mori în jihad, însă, ating imediat o poziție de supremație, iar viața lumească pe care au pierdut-o rămâne ca o noapte în comparație cu noua lor viață.
Nu ne oferă versetul o mare consolare în privința altor calamități, boli și dezastre ale lumii, anunțând că sub acest eveniment, care nu este pe placul ființei umane, se ascund mari bineficii?
Un hadith-i qudsi:
Acest hadis-i-kudsî a fost interpretat în felul următor:
Dacă bolile, necazurile, necazurile care ne lovesc în această viață scurtă sunt bune pentru viața noastră eternă, ce tristenie! Ce importanță au șaptezeci-optzeci de ani în comparație cu eternitatea?!… Nu sunt toate necazurile și necazurile trecătoare ale acestui lume neglijabile în comparație cu fericirea eternă?
Acea sfera aparține rațiunii și inimii. Cum am menționat mai devreme, nu toate necazurile sunt neapărat „cazuri de pedeapsă”. Evenimentele care nu ne plac și întunecă lumea noastră efemera: fie sunt avertismente divine, care ne întorc de pe calea greșită, fie sunt expiații pentru păcatele noastre; suferința noastră se manifestă în această lume, nu în lumea eternă. Sau, sunt un mijloc de a transforma inima omului de la viața efemera a lumii pământești spre Allah și viața de apoi.
Pe de altă parte, necazurile sunt o probă de răbdare pentru om, iar recompensa pentru trecerea cu bine peste această probă este imensă.
Acestea sunt lovituri divine, un semn de mânie. În calamitățile generale, toate acestea pot avea o parte. Mânia pentru un grup, avertisment pentru altul, expiație pentru păcatele altuia…
Potrivit nouă, calea cea mai sigură ar fi următoarea: dacă necazul ne-a lovit pe noi, să ne acuzăm pe noi înșine, să ne îndemnăm la pocăință. Necazurile și calamitatile care lovesc pe alții să le considerăm ca mijloc de progres al lor. Astfel, vom avansa în educarea sufletului, dar și vom scăpa de a gîndi rău despre ceilalti.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
