– Nu este oare o contradicție faptul că Dumnezeu a creat păcatul și pe oameni ca să se pocăiasc, iar apoi îi acuză pe cei care comit păcate?
Dragul meu frate,
Iată două hadith-uri despre acest subiect:
Din aceste hadisuri se înțelege că omul este o ființă creată cu capacitatea de a comite păcate și de a face fapte bune. Comiterea de păcate este o caracteristică care diferențiază omul de îngeri. Se știe că îngerii sunt creati din lumină, sunt ființe care nu se opun niciodată lui Allah și nu comit păcate.
Islamul recunoaște că omul poate să păcătuiască și îi învață căi de protecție și de eliberare de păcat. Calea de a se curăța de rău, de păcate și greșeli, de a se purifica de impurități spirituale este pocăința (tawba). Prin pocăință, omul se eliberează de păcatele și greșelile săvârșite, devenind curat ca și cum nu le-ar fi săvârșit niciodată. Profetul (pace fie cu el) a spus în acest sens:
Dumnezeu Înaltul și Glorios îi cheamă pe robii Săi la pocăință și spune:
Într-un alt verset, Dumnezeu Suprem îi spune profetului:
Acest verset cerează profetului să-i spună celor păcătoși să nu dispera de mila lui Dumnezeu. Întrucât Dumnezeu, cel mult bun, cel mult milostiv, poate ierta toate păcatele, dacă dorește. Prin urmare, omul trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, să se supună Lui, să renunțe la politeism și la toate păcatele, înainte ca să vină pedeapsa lui Dumnezeu.
Prin urmare, hadisul menționat în întrebare nu trebuie interpretat ca o incitare la săvârșirea păcatelor. Dimpotrivă, el afirmă că omul este predispus la săvârșirea păcatelor din firea sa. Prin urmare, dacă cad în neglijență și săvârșesc păcate, indică faptul că poarta pocăinței este deschisă.
Ce se vrea să se spună este că, dacă oamenii nu ar avea sau ar pierde capacitatea de a păcătui, Dumnezeu ar crea o altă ființă cu această capacitate, iar acea ființă, deși ar avea-o, ar renunța la păcat și ar asculta de Dumnezeu. Și, dacă ar păcătui din neglijență, din greșeală, ascultând de pofitele lor și de Satana, ar ierta păcatele celor care se pocăiesc.
Aceste hadisuri explică importanța pocăinței și îndeamnă pe oricine să se întoarcă la Dumnezeu, fără a renunța la speranța în mila Sa.
La fel cum locul manifestării atrybutelor lui Dumnezeu nu se referă doar la oameni, nici locul manifestării atrybutelor nu este un loc de manifestare destinat exclusiv oamenilor.
Deci, întrucât atributele lui Dumnezeu sunt veșnice și eternale, ele trebuie să se manifeste pe vecie. Locul unde se manifestă aceste atribute este lumea de dincolo, unde se află locuințele raiului și iadului.
Cu alte cuvinte, manifestarea atributelor de frumusețe nu se referă doar la binecuvântările acordate oamenilor, nici manifestarea atributelor de măreție nu se referă doar la pedeapsa aplicată oamenilor.
Deci, chiar dacă nu ar fi existat oameni care să treacă în viața de apoi, tot ar fi existat rai și iad, ca locuri eterne de manifestare a acestor atribute, în viața de apoi, care este un loc etern.
Deci, răsplătirea credincioșilor cu binefacerile raiului și pedepsirea necredincioșilor cu chinurile iadului sunt doar o parte din manifestările atributelor de frumusețe și măreție.
Deci, la fel cum rai este o manifestare a frumuseții, grațiozității, hurilor, ğılmanilor, îngerilor și peisajelor luminoase, care arată atributele de frumusețe, iadul, cu demonii săi, flăcările teribile de foc, căldura infernală și întunericul, este o manifestare teribilă a atributele de măreție.
La fel cum este posibil ca Raiul să fie un centru de lumină care reflectă lumina conținută de soarele și stelele existente în univers, este posibil ca Iadul să fie o sursă de foc, căldură și alte elemente, care sunt o reflectare a atributelor de măreție manifestate în univers, conținute de corpurile cerești, soarele și stelele. Următoarele cuvinte ale lui Bediuzzaman Hazretleri sunt foarte semnificative în acest sens.
Pentru o mai bună înțelegere a subiectului, considerăm util să dăm un exemplu:
În prezent, în principiu, în fiecare țară din lume există închisori. Este evident că existența acestor închisori nu este un factor care determină comiterea de infracțiuni. Ba chiar dimpotrivă, închisorile au fost construite ca măsură de precauție, știindu-se cu certitudine că vor exista întotdeauna infractori.
Existenta iadului este la fel. Adică, nimeni nu comite păcate din cauza existenței iadului, ci Allah, prin cunoașterea sa veșnică care cuprinde totul, a creat iadul știind că vor exista oameni care vor comite păcate folosind propria lor voință liberă.
Să nu uităm că El recompensează pe cei care acceptă și ascultă de autoritatea Sa, iar pe cei care refuză și se rebelesc îi pedepsește. Astfel, El arată că autoritatea Sa este de partea celor care ascultă, recompensând-i, și de partea celor care se rebelesc, pedepsind acești bandiți indisciplinați. La fel cum Allah are o recompensă, un rai, cu o frumusețe inegalabil, pentru cei care cred în El și ascultă, la fel va exista și un chin, un iad, cu o durere inegalabil, pentru cei care neagă pe El, pe profeții Săi și pe cărțile Sale. Ce ar putea fi mai logic decât ca recompensele și pedepsele Celui Mai Mare să fie proporționale cu măreția Sa?!
De fapt, cei care nu fac tot ce pot pentru a se salva de pedeapsa pe care o va da Allah, au crize nervoase din cauza credinței că pedeapsa este iminentă și încearcă să dea vina pe Coran, care vorbește despre existența acestei pedepse.
Însă, a se opune lui Dumnezeu este ca a lupta cu o mână ruptă, ceea ce nu aduce altceva decât durere.
Este de râs să vezi cum cei care se tremurau în fața unui polițist sau a unui gendarme îndrăzneau să provoce Creatorul tuturor ființelor.
Cum se explică faptul că unii oameni lipsiți de onor, care nu ezitează să sărută mâinile și picioarele diavolului pentru un interes de cinci lire, nu pot să îngăduiască orgoliului lor să se supună lui Allah, care promite o recompensă ca rai?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
