Dragul meu frate,
Traducerea relevantă a hadith-ului este următoarea:
„Cineva care i-a spus
(Anticristului, adică curentului pe care îl reprezintă, și nebuniei depravate pe care acest curent o inoculează societății)
Dacă crede, se supune și îl confirmă, atunci niciunul din faptele sale bune din trecut nu-i va mai aduce vreun beneficiu… Și oricine îl neagă și îl contrazice, nu va fi ținut răspunzător de niciunul din păcatele sale din trecut.”
(Ahmed ibn Hanbel, Musned, 5/16)
Acest lucru înseamnă:
După cum se știe, faptele sunt judecate în funcție de consecințele lor. Toți cei care au înțeles seriozitatea examenului din lumea aceasta, toți savanții, toți sfinții, întotdeauna…
„sfârșitul rău”
Au fost speriați de el și s-au refugiat la Dumnezeu. Dacă cineva crede în Antichrist, adică acceptă că acțiunile lui sunt corecte, în ciuda faptului că este cunoscut de către persoanele cu bun simț ca fiind un adversar al religiei, care pretinde în vreun fel divinitate prin acțiunile sale, atunci, inevitabil, nu acceptă regulile religiei adevărate. Acest lucru, la rândul său, conduce la necredință.
Sau, dacă, deși știe că este Antihristul, că este un dușman al Islamului, îl urmează doar pentru interesul lumei, aprobând acțiunile lui ilegale, neislamice, și cuvintele lui greșite, atunci, din nou, renunță la credință – și, dacă moare în acea stare, fără pocăință, atunci faptele bune pe care le-a săvârșit anterior nu-i vor fi de niciun folos.
„Aceia sunt cei care au negațat semnele Domnului lor și Întâlnirea cu El, de aceea faptele lor bune au fost zadarnice. Nu vom mai pune cântare pentru ei în Ziua Învierii, căci nu vor mai avea ce cântări.”
(Al-Kahf, 18/105),
„Ne vom abate asupra fiecărei fapte a lor și le vom transforma în praf și fum.”
(Furkan, 25/23)
Această realitate este subliniată și în versetele care traduc versetele respective.
Cel care nu acceptă Antichristul, nu-i este de acord în inimă cu acțiunile lui necredincioase, și nu se supune lui pe cât îi este posibil, va câștiga mare răsplătire prin eroismul islamic pe care îl arată în acea probă, prin acele acțiuni care demonstrează o conștiință puternică a credinței, și va fi o expiație pentru păcatele sale anterioare. Întrucât în epoca Antichristului, puține fapte sunt egale cu multe.
„Cel care urmează calea mea într-o epocă în care comunitatea mea este coruptă, va primi răsplata a o sută de martiri.”
(Beğavi, Mesabihu’s-Sunne, I, 40, nr. 130; el-Munavi, Feyzu’l-Kadir, VI, 261, nr. 9171-9172)
Și relatarea haditului care are acest sens indică spre această realitate.
„Nu există constrângere în religie. Dreptul drum s-a distins de răul drum, adevărul de minciune. Cineva care renunță la Tagut (idolatrie) și crede în Allah, s-a prins de un fir de salvare tare, care nu se va rupe. Allah este Cel care aude și știe totul.”
(Al-Baqara, 2/256)
Versetul menționează că cei care nu urmează, nu recunosc și nu se atașează de cei dăunători religiei, credinței și Islamului, precum Antichristul (Deccal) și Sufyan (care sunt printre Taghut), au o credință puternică. Prin contrariu, se subliniază că credința celor care îi urmează, aplaudând necredința lor, este instabila, ca o pânjic de păianjen. Ne rugăm lui Allah să ne protejeze de răul Antichristului (Deccal) și al lui Sufyan… Amin!
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
