Dragul meu frate,
Răspunsul 1:
A iubi pe Dumnezeu și a ști că El este mulțumit este dificil de înțeles, întrucât este un concept abstract. O persoană poate spune: „Eu iubesc pe Dumnezeu”. Dar, cum acest sentiment este interior, trebuie să-l manifestăm și exterior.
Pe de altă parte,
Este Allah mulțumit de noi?
Ce fel de slugi suntem noi în slujba lui?
Aceste întrebări sunt, de asemenea, subiecte dificile de înțeles. Trebuia să existe o modalitate de a le înțelege.
Iată cum Allah ne arată, prin acest verset din Coran, cum putem să înțelegem că noi Îl iubim pe Allah, dar și cum să înțelegem că Allah este mulțumit de noi:
“
(O, Muhammad!)
Spune: „Dacă voi mă iubiți pe mine, voi mă veți asculta, și Dumnezeu vă va iubi pe voi…”
(Al-i İmran, 3/31)
Dacă se acorda atenție
Semn că-L iubim pe Dumnezeu
Așe că viața islamică constă în a urma exemplul Profetului Muhammad (pace fie cu el).
Dacă trăim viața noastră conformându-ne profetului nostru (pace fie cu el), putem spune cu siguranță că și Allah ne iubește. De exemplu, cum se vede că vă iubiți părinții? Îndepliniți dorințele lor, renunțați la lucrurile care nu le plac, atunci se vede că îi iubiți. Chiar dacă ei nu ne spun, noi înțelegem că și ei ne iubesc. Dacă ar fi invers, nu aș face nimic din ce spun, dar cum aș putea să-i conving pe ceilalți că îi iubesc din tot sufletul meu?
Deci, Dumnezeu a creat Profetul (pace fie cu el) ca un model și ne-a arătat cele mai bune exemple în el. Și nouă…
„Dacă mă iubiți, ascultați-l pe profetul Muhammad, pe care v-am trimis ca profet. Atunci voi înțelegeți că și eu vă iubesc.”
Așadar, în concluzie:
Semnul că Dumnezeu ne iubește este cât de mult ne asemănăm cu Profetul Muhammad (pace fie cu el). Potrivit acestui criteriu, putem trage concluzii.
Calea de urmat pentru voi, pentru noi și pentru toți oamenii este Coranul și Sunna; nu putem recomanda altceva. Asta înseamnă să ne lăsăm ghidați de Coran și Sunna Profetului (pace fie cu el), să ne aliniem la ele și să citim cu meditație cărți și tratate despre credință. Deci, dacă puteți găsi cărți coranice și despre credință care explică și discută despre credință și Coran, sau dacă puteți beneficia de compania unor personalități care meditează și studiază aceste subiecte, acest lucru vă va fi benefic atât în viața de acum, cât și în viața de apoi.
Îndeplinirea rugăciunilor la timp, atenția la păcatele grave și recitarea rugăciunilor de laudă (tasbih) după rugăciune vă vor ajuta să vă dezvoltați spiritual.
Modul de a-l iubi pe Profetul (pace fie cu el) și de a-i arăta dragostea este să-i luăm viața ca model pentru viața noastră.
Răspuns 2:
CIRCUMCIZIE:
„Toate faptele, cuvintele și stările profetului Muhammad (pace fie cu el).”
ÎNȚĂRĂRIREA TRADITIEI:
„A fi supus Profetului (pace fie cu el) în toate privințele și a urma calea lui.”
„O, suflet! Daca vrei sa faci fapte imense pentru viata de apoi intr-o viata scurta, si vrei ca fiecare minut al vietii tale sa fie la fel de fructuos ca o viata intreaga, si vrei sa iti transformi obiceiurile in rugaciune si neglijența ta in liniste, urmeaza Sunnetul Profetului…”
(Cuvinte, Cuvântu al Vădu-douăsprezecea)
Omul este o ființă cu voință… Poate vorbi despre ce vrea; nu este limitat la câțiva silabe. Poate merge în direcția pe care o dorește; nu este închis într-un loc specific. Și omul este o ființă care trăiește în societate; este în relații multiforme cu ceilalți oameni.
Iată, omul, alături de darul voinței și libertății, a fost supus unui mare examen. El a fost ales să ajungă în rai sau în iad. A fost pus la intersecția drumurilor.
Pe de altă parte, omul, cu tot ce este viu și inanimat, a concentrat în sine caracteristicile multor ființe din univers. Poate fi tare ca piatra, dar și moale ca bumbacul. În inteligență, depășește vulpile, iar în cruzitate, lasă în urmă monștrii.
Prin urmare, este necesar un ghid pentru această ființă care poate merge în orice direcție, face ce vrea, acționa corect sau incorect, și spune lucruri foarte diferite, chiar opuse.
Acest ghid nu poate fi „rațiunea”. Fiindcă rațiunea nu are puterea de a răspunde la întrebări precum: cine a creat acest univers, ce cere de la om, cu ce acțiuni este mulțumit, ce se află dincolo de moarte, și multe alte întrebări de acest gen. Această incapacitate a rațiunii umane în sfera metafizică necesită un alt ghid care să arate omului calea. Acest ghid este profetul.
Profetul,
Este modelul de om pe care Dumnezeu Îl aproba. Este personalitatea exemplară a cărei imitare conduce la adevăr și la iluminare.
Și profetul este dotat cu calitatea de imaculitate. Adică, de la el nu pot să iasă niciun cuvânt, fapt sau acțiune care să nu fie pe placul lui Dumnezeu. El este, în acest punct, sub supraveghere divină și sub o garanție rabebă. Atât cuvintele, cât și faptele, cât și stările lui sunt lumânări de călăuzire pentru oameni.
„Resul”
în calitatea sa de Dumnezeu, el le poruncește oamenilor doar dreptatea, adevărul, frumusețea și le
„SUA”
în calitatea sa de, la cel mai înalt nivel, el însuși este cel care avertizează.
Circumcision (înlăturarea prepuțiului)
în sensul etimologic, „cale, curs, natură, principiu, lege”
înseamnă. În terminologie,
Toate cuvintele, faptele și aprobările profetului Muhammad (pace fie cu el)
înseamnă.
Raport,
A tăcea în legătură cu un anumit subiect nu înseamnă a refuza să te ocupi de el.
Hadisele Şerif explică versetele Coranului. Ele clarifică scopurile divine, exprimate concis în versete. În cazul în care Coranul nu oferă o indicație clară pe un anumit subiect, ele stabilesc o hotărâre.
„Îndepliniți rugăciunile voastre!”
Comanda este generală; detaliile au fost lăsate la latitudinea tradiției. Numărul de raka’e ale rugăciunilor, modul de săvârșire a acestora nu sunt detaliate în verset. Deci, cum ar fi fost îndeplinită comanda „săvârșiți rugăciunea” dacă nu ar fi existat sunna?
„Îndepliniți rugăciunea așa cum o îndeplinesc eu.”
(Buhari, Rugăciune, 18)
La fel,
„dați zeciuială”
Detalii și particularități ale poruncii au fost stabilite prin hadisuri (traditii profetice).
Autorul cărții Nur, despre hadisuri.
„Prima interpretare a Coranului”
folosește expresia. Explicațiile Profetului (pace fie cu el) cu privire la versetele Coranului sunt „prima interpretare”, la fel cum răspunsurile pe care le-a dat la întrebările de jurisprudență sunt primele fatwa. De asemenea, interpretările juridice pe care le-a făcut sunt primele interpretări juridice. Profetul (pace fie cu el) a fost un ghid pentru comunitatea sa în toate privințele, la fel cum a fost un pionier în acest punct.
„Dacă ar fi dus la Profet sau la cei cu autoritate vestea pe care au auzit-o, aceia dintre ei care au putere de judecare ar fi aflat ce este ea.”
(An-Nisa, 4/83)
Se ajunge la fiecare scop prin căi diferite. Calea spre bogăție este distinctă de calea spre a deveni un om de știință. În primul caz, se vor urma cu strictețe regulile specifice ale economiei, iar cei care au reușit în acest domeniu vor fi imitați. În al doilea caz, se va căuta calea spre cunoașterea, urmând pe cei care au autoritate în acest domeniu. Atingerea adevărurilor divine este posibilă doar urmând pe cei care au autoritate și responsabilitate în acest domeniu.
„Dreptatea și adevărul se află în profetie și în mâinile profetilor. Îrâșirea, răul și pierderea sunt în opoziție cu ea.”
Un verset care prezintă respectarea Sunnah ca condiție a iubirii lui Allah:
„Spune: „Dacă voi mă iubiți pe mine, voi mă veți asculta, și voi mă voi așeza în inimile voastre, și voi mă voi așeza cu voi, și voi mă voi arăta vouă.”
(Al-i İmran, 3/31)
Profetul Muhammad (pace fie cu el) este exemplul de om pe care Dumnezeu îl iubește și cu care este mulțumit. Cel care nu Îl urmează este condamnat să aibă doar o dragoste aparența față de Dumnezeu. Întrucât adevărul este acesta, a respinge Sunna (tradiția profetică) din cauza iluziei că se acționează doar conform versetelor coranice, înseamnă a renunța la a semăna cu cel pe care Dumnezeu Îl iubește.
Dacă cineva încearcă să interpreteze Coranul nu la lumina haditelor, ci cu propriile idei, calea care va rezulta va fi calea personală a acelui om, nu calea Profetului (pace fie cu el). Și este clar unde va duce această cale. Scopul înțelegere Coranului este să-l trăiești și să-l faci să fie trăit. În acest punct, cel mai mare ghid este Profetul (pace fie cu el). Să citim acest adevăr din versetele Coranului:
„Luați ceea ce v-a dat Profetul și feriți-vă de ceea ce v-a interzis. Temete-vă de Allah, căci pedeapsa lui Allah este aspra.”
(Al-Hashr, 59/7)
„El nu vorbește de la sine. El vorbește doar prin revelația care i-a fost coborâtă.”
(Necm, 53/3-4)
„Cine ascultă pe Mesager, ascultă pe Allah.”
(An-Nisa, 4/80)
A urma tradiția profetului (Sunna)
când se spune asta, înțelegem că trebuie să urmam exemplul Profetului (pace fie cu el) și să fim drepți în toate aspectele vieții. Acum, să ne adresăm nouă înșine următoarea întrebare:
Ce ar fi făcut un credincios dacă ar fi trăit în epoca de aur a Islamului?
Desigur, urmașii să-l urmeze pe Profetul lui Allah (pace fie cu el) pas cu pas în toate privințele. Nu este așa?… Iată că, astăzi, a urma cu strictețe sunetele sale (pace fie cu el) are același sens. În Nur Külliyatı, sunetele sunt împărțite în trei grupe principale, cum se arată mai jos:
„Sursurul lui Allah, pacea fie cu el, are trei surse de Sunet: cuvintele, faptele, stările. Aceste trei părți sunt, la rândul lor, de trei feluri: obligații, supererogații, obiceiuri bune.”
(Lem’alar, Lem’a a On-una)
Deci, sfintele tradiții ale Profetului Muhammad (pace fie cu el) sunt…
„cuvinte sfinte rostite din limba sa binecuvântată” „faptele pe care le-a săvârșit”
și în cele din urmă
„exemplul de moralitate pe care l-a oferit lumii umane prin felul său de a fi”
se formează din.
Un musulman începe imitația Profetului (pace fie cu el) cu îndeplinirea obligațiilor religioase (farz). Deși poruncile lui Allah sunt obligatorii (farz), ele sunt totodată sunnet (tradiție profetică) prin prisma modului în care Profetul (pace fie cu el) le-a pus în practică. Cu alte cuvinte, un credincios care îndeplinește cu strictețe poruncile lui Allah și se abține cu atenție de la interdicțiile Sale, îndeplinește partea obligatorie (farz) a sunnetului.
Un credincios care îndeplinește obligațiile religioase își continuă progresul spiritual prin acte de cult suplimentare (nafila). Prin nafila se înțeleg acte de cult care nu sunt obligații religioase (farz) sau obligatorii (vacib). Nu pot să trec mai departe fără a relata un hadis-i kudsî (relatare a lui Allah) pe acest subiect:
„Robul Meu nu se apropie de Mine cu nimic mai drag decât cu ceea ce I-am impus ca obligație. Și dacă Robul Meu continuă să se apropie de Mine cu acte de devoțiune voluntare, după îndeplinirea obligațiilor, Eu îl iubesc…”
(vezi Buxari, Rikak, 38)
La fel cum sunetele (prerogativele) rugăciunilor fac parte din categoria de rugăciuni nafile (voluntare), există multe alte rugăciuni nafile, cum ar fi rugăciunea de dimineață, rugăciunea de salutare a moscheii, rugăciunea de noapte.
„Obiceiuri bune”
în timp ce, celelalte sunt acțiuni umane ale Profetului lui Allah (pace fie cu el), cum ar fi mâncatul, băutul, statul.
Toate acestea sunt exemple frumoase pentru oameni. Un credincios, dacă încearcă să facă zilnic, ca obicei, lucrurile de acest fel, așa cum le făcea Profetul (pace fie cu el), găsește o altă sursă de binecuvântare și are posibilitatea de a găsi pace chiar și în treburile lumești.
„Cel care face din imitare Sunnah-ului (practicile profetului Mahomed) un obicei, transformă obiceiul său în cult, și-și poate face întreaga viață plină de binecuvântări și fapte bune.”
(Lem’alar, Lem’a a On-una)
„Cineva care, în vremurile de corupție a națiunii mele, se va ține de tradițiile mele, va câștiga răsplata a o sută de martiri.”
Munavi, Feyzu’l-Kadir, VI, 261)
Și aceste sunnete au o mare parte în vestea dată prin hadisul-i-şerif. Potrivit cuvintelor Maestrului,
„Într-o epocă de corupție a comunității, respectarea chiar a unui mic precept al Sunnah-ului (Tradiția Profetului) exprimă o pietate importantă și o credință puternică.”
Referitor la circumciziile care intră în categoria Ahval,
Acestea constituie un tablou magnific, țesut și urzit din „piedad, dragoste, toate ramurile moralității elevate, cele mai înalte caracteristici umane și cele mai solide caracteruri omenești”.
Scopul suprem al fiecărei persoane care a avut onoarea de a fi membru al comunității sale este:
A se ocupa de treburile lui/ei
Trebuie să fie așa. Ce mare fericire să prindem un punct din umorul lui și să ne plecăm, să strălucim cu o scânsoră din moralitatea lui, să ne prăjim într-o particulă din pietatea lui și să ne îmbătăm într-o picătură din dragostea lui!
De fapt,
„stare” sau „situație”
când se spune asta, ne confruntăm cu un ocean. Stările sunt nesfârșite. Mă voi referi doar la câteva dintre ele, pe scurt.
„Credință”,
intră în grupul celor care au împlinit sunnetul. Prin credere, un om îndeplinește cea mai mare sunnet.
fapte bune
urmează. A face fapte bune este, de asemenea, o sunetă importantă. Această sunetă,
„ef’al”
dacă intră în grup, cel mai important criteriu pentru ca fapta să fie considerată dreaptă este
„sinceritate”
Având în vedere acest aspect, împlinirea cu sinceritate a acestor stări reprezintă o sunetă (tradiție profetică) importantă. Mulțumirea (al-Ridā) depinde de aceasta, iar rai (al-Jannah) este roadele ei. Împlinirea inimii cu dragoste de Allah (Dumnezeu) și cu frică de Allah (Dumnezeu) este, de asemenea, una dintre sunetele care intră în categoria stărilor.
„Eu sunt cel care vă iubesc cel mai mult pe voi pe Dumnezeu. Și eu sunt cel care se teme cel mai mult de El.”
(Buhari, Nikah 1; Muslim, Nikah 5)
A face față problemelor cu încredere în Allah (Tevekkül) și răbdare (Sabr) sunt, de asemenea, două sunnete (practici profetice) foarte importante.
Fiecare ramură a moralului înalt este o sursă aparte de binecuvântare. A le trăi este extrem de dificil, dar la fel de important, de prețios. Doar două exemple:
Umilitate
și
compasiune.
Când se vorbește despre umilință,
Îmi vine în minte o frumoasă vorbă a lui Mevlânâ. El spunea despre Profetul Muhammad (pace fie cu el):
„Profetul nostru (pace fie cu el) era extrem de smerit, întrucât în el se concentrau toate roadele ambelor lumi.”
Această observație perspicace arată cu claritate originea mândriei și a vanității: lipsa de fructe.
Cât despre compasiune,
Această virtute înaltă este o caracteristică comună tuturor profeților și a atins perfecțiunea în ultimul Profet (pace fie cu el).
Ne aflăm în fața unei mari oportunități de a dobândi acest onor. Întrucât bolile acestui secol sunt de o gravitate incomparabilă cu cele din secolele anterioare. Lucrul pentru vindecarea slăbiciunii credinței și a declinului moral, oboseala, tristețea, rugăciunea, implorarea în acest scop au devenit o sunnetă (tradiție islamică) absolut necesară. Un rol important în căderea multor tineri în depravare și pierdere îl joacă tocmai neîndeplinirea sau insuficienta îndeplinire a acestei sunnete.
Răspunsul 3:
Ce înseamnă vânzarea sufletului și a averii lui Allah, așa cum se menționează în verset?
În Külliyatul-Nur,
„Într-adevăr, Allah a cumpărat de la credincioși sufletele și averile lor, în schimbul raiului.”
La interpretarea versetului coranic, se aduce o metafor, iar în cadrul metaforei se transmite un anumit mesaj.
„Atât mașinile din acea fabrică vor fi folosite sub numele meu și pe platforma mea, cât și prețurile, cât și salariile vor crește brusc de la unu la mie.”
(Cuvinte, Cuvantul al Saselea)
Într-o conversație, i-am întrebat pe prietenii mei cât costă pământul și apa, dar nu am primit niciun răspuns. Când am întrebat cât costă o banană, mi-au dat un preț ridicat. Iată cum, pământul și apa, intrând în copacul care este fabrica lui Dumnezeu, iesc ca banane, dobândind o mare valoare. La fel, noi dăm iarba unei fabrici vii numite vacă, și obținem carne și lapte. Rapâța de zahăr iese din fabrică sub formă de zahăr, iar polenul devine miere în stup.
Dacă omul ia lecții din aceste lecții infinite care îl înconjoară, supunând sufletul și bunurile sale la comanda Domnului său, va ajunge la acel rang superior numit Alā-yī Illiyīn și va obține onoarea de a fi locuitor al raiului.
Delicios
când se spune asta, înțelegem esența omului,
marfă
sau, alt cu alte cuvinte, bunurile care au fost puse în custodia sa.
„delicios”
bunăciunile interioare acordate omului;
„mărfuri”
în timp ce cele exterioare reprezintă binefeciențe exterioare. Ambele sunt instrumente de probă care fie ridică omul la cele mai înalte nivele, fie îl aruncă în cele mai inferioare.
Având în vedere că versetul coranic începe cu ego-ul, să ne concentrăm un pic pe ego-ul nostru:
Mintea umană este predispusă să fie utilizată în tot felul de lucruri, de la fizică și chimie, la comerț și agricultură, jocuri de noroc și jefuiri. Unele dintre acestea înalță omul, altele îl coboară.
Inima omului este un ocean. Este deschisă credinței și necredinței, justiției și nedreptății, umilinței și mândriei, ascultării și rebeliunii, iubirii și urii, iertării și răzbunirii, și multor altor semnificații pozitive și negative. Inima omului joacă cel mai mare rol în ascensiunea lui spre cele mai înalte trepte sau în căderea lui spre cele mai adânci abisuri.
Emoțiile și sentimentele legate de inimă sunt mult mai importante decât organele corpului. Acestea fie înalță omul, fie îl aruncă în adâncuri. Să începem cu dragostea. Cu acest sentiment, omul fie iubește pe Dumnezeul său și Domnul său, fie pe sinele său și pe interesele sale. Prima situație este ascensiune, a doua este cădere.
Încă unul
, „sentimentul de anxietate.”
Omul fie se preocupă cu probleme materiale și lumești, tulburându-și sufletul cu griji, fie se teme că călătoria sa pe acest pământ se va încheia cu iadul, ceea ce îl motivează să muncească, să se străduiască și să se roage. Prima situație este cea mai josnică, a doua este cea mai înaltă.
Cele cinci simțuri ale noastre trebuie judecate conform acestui criteriu. Cu ele, omul poate să săvârșească fapte bune, dar și să comită rebeliune și păcat. Cele dintâi îl pregătesc pe om pentru cele mai înalte poziții, cele de-al doilea, pentru cele mai profunde chinuri. Tot în Nur Külliyat,
„Blestul distruge esența umană, transformând diamantul în cărbune.”
Prin aceste cuvinte se transmite o lecție profundă despre adevăr. Deci, omul a fost creat cu o substanță de diamant, exprimată prin „ahsen-i takvim” (cea mai perfectă formație). Dacă se abate de la linia de voință, de la linia de drept, este aruncat în adâncuri, ca pedeapsă. Această cădere este simbolizată prin transformarea în „cărbune”. Potrivit declarațiilor științificilor, diamantele și cărbunele au aceleași elemente fundamentale. Numai forma de cristalizare este diferită. Din această diferență se nasc două substanțe opuse. La fel cum cu aceleași litere se pot scrie cuvinte diferite, din aceeași substanță umană pot să apară fructe opuse: credincios-necredincios, drep-neprofit, drept-nedrept, smerit-îngîmfat, etc.
Potrivit acestui exemplu:
•
Cel mai bun moment, Cel mai bun moment posibil, Cel mai bun moment posibil (în funcție de context)
„a fost creat cu o capacitate și o predispoziție care îi permit să scrie cel mai bine.”
•Alâ-yı illiyyîn,
„Înalta poziție a celor care reușesc să facă asta.”
•Cel mai josnic dintre cei josnici,
înseamnă „căderea și prăbușirea celor care scriu greșit”.
Profetul lui Allah (pace fie cu el),
„Lumea este câmpul vieții de apoi.”
spune. Prin urmare, omul va atinge onoarea „alâ-yı illiyyîn” în această lume, chiar și în măsura unei semințe, astfel încât această onorare să se manifeste ca acel loc înalt în viața de apoi. Și tot omul, prin rebeliunile pe care le comite,
„în adâncurile infernului”
Va fi vrednic să reculească acel chin teribil, ca răsplată pentru meritele sale.
Așadar, în concluzie:
Atât oamenii nobili, cât și cei umili se nasc în acest lume. Și în viața de apoi, fiecare suflet atinge fericirea sau cade în chin, în conformitate cu faptele sale.
Click here for more information:
– Potrivit Coranului, care sunt caracteristicile credincioșilor și musulmanilor?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
