Cum a luat naștere Shiaismul / Shiismul?

Dragul meu frate,

Cu coborârea Coranului, cea mai mare torță a ghidării, a început o era cu totul nouă în lumea omenirii. Oamenii aveau nevoie, ca la un nevoi naturală a inimii și sufletului lor,

„Religia Dreptă”

Erau în bucuria de a găsi calea. Au trecut de la politeism la monoteism, de la întuneric la lumină, de la superstiții la adevăr, de la ignoranță la cunoaștere. Principiile de viață din Coran îi conduceau permanent spre măreție materială și spirituală.

În epoca Profetului Muhammad (pace fie cu el), Islamul a stabilit o supremație absolută în Mecca, Medina, Hejaz și regiunile învecinate. Epoca ignoranței și a întunericului a fost înlocuită cu era fericirii și a luminii.

Sub conducerea lui Abu Bakr al-Siddiq (ra.) și a lui Umar (ra.), în perioade scurte de timp, s-au realizat cuceriri remarcabile, reușind să se cucerească Siria, Egiptul, Irakul și Iranul.

Această dezvoltare extraordinară a inflamat invidia și ura dușmanilor Islamului, în special a evreilor. Evreii erau terifiați de rapiditatea și amploarea progresei Islamului, iar mințile lor par că se vor rupe. Mai mult, convertirea multor comunități evreiești la Islam i-a adus la disperare. Era necesar să se oprească cu tot sârghiul această răspândire rapidă și spectaculoasă a Islamului.

Jocul care odinioară fusese pus în scenă împotriva creştinilor, trebuia acum să fie jucat împotriva musulmanilor. Au purtat lungi negocieri şi, în cele din urmă, la Medina…

Ibn-i Sebe’

i-au adus pe scenă.

Abdullah ibn-i Sebe

Era un mare preot și un mare membru al comitetului.

Ibn-i Sebe,

Programul de subversiune s-a bazat pe două principii principale. În primul rând, să genereze discordie printre musulmani, împiedicând astfel progresul Islamului; în a doua etapă, să introducă superstiții în credința și doctrina islamică, să semene discordie care să dureze până la sfârșitul lumii. Pentru realizarea acestor două obiective, se vor crea comitete care, prin intermediul lor, vor desfășura activități intense pentru a slăbi și elimina unitatea, dragostea, frățenia – legăturile spirituale – printre musulmani. După fiecare etapă de subversiune, se va face o evaluare a situației, se vor compara obiectivele planificate cu rezultatele obținute, se vor elabora noi planuri pentru realizarea noilor obiective în condiții schimbătoare și evolutive, și se vor pune în aplicare.

Ibn-i Sebe,


El reușise să-și atingă scopul principal prin conflictele și războaiele civile pe care le-a provocat printre musulmani.

Prin aceste conflicte interne, Ibn-i Sebe se apropia de scopul său principal. Întrucât scopul său principal era…

Introducând superstiții în credința islamică

era să-l corupă, să-l depărtească de inocența lui.

Creștinilor care se certau azi le era permis să se pacească mâine și să se reunească din nou, restaurând unitatea islamului. Era necesar să se creeze o discordie între musulmani care să dureze până la sfârșitul lumii, să se dezbinească pe plan religios, să se împartă în secte. Cel mai important lucru de făcut acum era să se introducă superstiții în religie, pentru a abate credința de la linia ei principală.

Ibn-i Sebe a fost implicat în acest caz,

„Familia Profetului”

A început prin a abuza de dragostea față de el. A apărut ca cel mai aprig susținător al Ahl-i Beyt. A răspândit ideea că califatul de drept aparținea lui Ali din cel mai vechi timp și că i-a fost răsturnat nedrept. A încercat să abate Islamul de la principiul unității, așa cum s-a întâmplat în creștinism, transformând pe Ali și pe urmașii săi în „Dinastia Divinilor”. La sfârșit, un grup condus de Ibn Sebe s-a prezentat în fața lui Ali (r.a.) și i-a spus:

„Tu eşti Domnul nostru, Dumnezeul nostru.”

au spus. Ali i-a ordonat să fie arși pe rug unii dintre acești politeiști.

Ibn-i Sebe

‘ a renunțat la arderea lui, din cauza temerii că ar fi putut provoca discordie și slăbiciune în armată din cauza numărului mare de susținători ai acestuia. L-a deportat la Medain, vechea capitală a Iranului.

Din păcate,

Medain era un teren fertil pentru producerea ideilor eretice ale lui Ibn-i Sebe.

Ibn-i Sebe s-a întâlnit aici cu Kharijii, care fugiseră odinioară de la Ali, și l-a găsit pe Evfa, fiul lor. Îndemnul lui Evfa fiul de a lua măsuri împotriva lui Ali, l-a determinat pe Ibn-i Sebe să-i spună:

„Nu veți putea să-l învingeți pe Ali cu o astfel de acțiune, ci voi veți fi învinși”, a spus el. Când Evfa l-a întrebat pe Ibn Sebe ce părere avea, acesta a răspuns: „Vom rezolva acest lucru cu trei fedai.”

a spus.

După acest discurs,

Ali, Muawiya

și

Au fost de acord cu uciderea lui Amr ibn al-As.

Cu acest scop, au trimis pe teren trei asasini. Cei trei Sahabi urmau să fie uciși în timp ce săvârșeau rugăciunea de dimineață în a 17-a zi a Ramadanului. Prin voia lui Dumnezeu, Muawiya și Amr ibn al-As au scăpat din acest complot. Însă asasinul Ibn Muljam a reușit să-l rănească pe Ali cu o sabie otrăvită, care i-a cauzat moartea.

Ibn-i Sebe,

După ce l-a trimis pe Ibn-i Mülcem să-l omoare pe Ali, Meimun l-a trimis pe fiul său cu câțiva oameni la Kufa. Fiul lui Meimun a fost acolo:

„Ali nu a murit, a ascensiunea, a urcat la cer. Acum el este deasupra norilor. Într-un viitor apropiat se va întoarce și va împrăstâi justiția în tot universul cu sabia lui…”

arunca-arunca ar fi răspândit superstiții.

Ibn-i Sebe, împreună cu colaboratorii săi apropiati, au pregatit planurile activitatilor de trădare pe care urmau să le desfăşureze în Iran, și s-au pus la treabă. Situația socială de la acea vreme era extrem de favorabila punerii în aplicare a acestor planuri.

Iată cum:

Islamul s-a răspândit într-un timp scurt pe o arie vastă. Încărcarea cu sensul, subtilitățile, înțelepciunea și adevărurile Islamului a unor populații care recent convertiseră, pe o arie geografică atât de extinsă, era o sarcină extraordinar de dificilă pentru un stat islamic nou-creat. Acolo unde Islamul ajungea, convertirile de masă aveau loc. Desigur, acest lucru bucura musulmanii. Însă, materia spirituală nu era modelată corespunzător, musulmanii nu se formau în mod ideal, deci, din punct de vedere al sentimentelor și modului de viață ideale, musulmanii nu se integrau în măsura dorite. Stratul populațional era ca pământ brut, neprelucrat. Această situație se manifesta clar, în special în Iran.

Persoane care s-au convertit recent la islam,


Nu se eliberaseră complet de vechile lor credințe eronate.

Acești oameni, a căror suflete, minți și inimi fuseseră vopsite de influența superstițiilor și credințelor false care persistaseră de secole, găseau dificil să accepte, aşa cum sunt, adevărurile clare, precise și pure ale Islamului, lipsite de iluzii, fantasme, invenții și superstiții. Islamul nu era digerat cu adevărat de acești oameni fanatici, iar religia adevărată nu se aşeza pe deplin în inimile și sentimentele lor. Psihologic, ei doreau să continue vechile lor credințe, obiceiuri și tradiții alături de Islam.

Pe de altă parte, nici autoritatea califului nu reușea să îndeplinească la nivelul necesar funcția de avertizare și îndrumare în această țară.

Serviciul de a introduce Islamul, cu toate instituțiile sale, în acele locuri și de a le disipa îndoielile și eziturile locuitorilor era, în mare parte, întrerupt. Întrucât Islamul s-a răspândit pe o arie vastă, o mare parte din Sahabi (compagnoii profetului Mahomed) au murit în conflicte interne, alții au preferat viața de reclus, iar alții au îmbătrânit prea mult pentru a mai interveni în viața socială.

Ca urmare a neglijenței în îndeplinirea acestei importante sarcini, aceste noi aşezăminte au rămas multă vreme fără supraveghere. Nu au putut înțelege pe deplin adevărurile din Coran și din credință, pe baza primelor cunoștințe și învățări primite la momentul cuceririi. Prin urmare, nu au ajuns încă la un nivel de a distinge între bine și rău, între superstiție și adevăr.

Iată cum o comunitate intrigantă, precum cea evreiască, a reușit să profite de această situație socială.

Un factor important în răspândirea ideilor negative ale lui Ibn-i Sebe în Iran a fost structura psihologică a populației. În lumea lor interioară, sentimentele dominară rațiunea. Inimile lor erau mai deschise legendelor și superstițiilor decât adevărului. Nu puteau analiza evenimentele cu logică și rațiune, nu puteau să le filtreze cu adevărat prin prisma rațiunii.

Pe de altă parte, ei nu puteau să digereze faptul că domnia lor, care a durat secole, și mândria lor națională au fost anihilate de arabi pe care odinioară îi considerau sclavi, manifestând o indigestie față de Islam, măcar la nivel sentimental, chiar dacă nu la nivel rațional.

Ibn-i Sebe,

a știut să evalueze toți acești factori. A adunat prietenii lui și le-a spus:

„Avem abia începutul adevăratei lupte. Să știți că aceasta este doar începutul unei lupte care va continua între musulmani până la sfârșitul lumii. Acum, noi vom sfinți pe Ali și vom face ca alții să-l sfințească. Îi vom atribui, după necesitate, „divinitate”, altădată vom spune că „este profet”, iar altădată vom explica că „calificatul de Ali era dreptul lui, dar Abu Bakr, Omar și Osman i-au răpit acest drept”.

Ibn-i Sebe

și prietenii săi, după ce au luat această decizie, i-au trimis pe oamenii lor din jur să răspândească aceste idei. Aceștia sunt,

„Calificatul de calif îi revenea de drept lui Ali.”

Ali şi urmaşii săi sunt cei care merită califatul. Acest drept le-a fost răsturnat. Cei trei califi, în special Omar, au călcat în picioare voinţa lui Dumnezeu, răsturnând acest drept… Pentru a asculta voinţa lui Dumnezeu, este necesar să se ia partea lui Ali…”

au început să facă propagandă, spunând că sunt zei. Odată ce această propagandă a fost acceptată de popor, au mers mai departe, atribuind-și divinitate.

„Credința în Hulûl”

Au depus eforturi pentru a-i converti la credința islamică. Însă, deviind de la linia principală a credinței islamice, au început să răspândească o credință diametral opusă credinței în unitatea lui Dumnezeu. „Credința în Hulul” exista deja în vechile religii ale iranienilor. Din acest motiv, această credință eretică a găsit cu ușurință susținători printre ei.

Mai întâi, au atribuit divinitate lui Ali (r.a.).

Ulterior, ei au susținut că această divinitate s-a transmis și copiilor săi, rezultând în apariția unei dinastii de zei în Iran.

La moartea lui Ali (r.a.)

Ibn-i Sebe,


„Cel care a murit nu este Ali, ci un demon care a luat chipul lui. Ali s-a suit acum la ceruri și s-a așezat pe tronul norilor.”

a spus, aducând o interpretare a morții sale paralelă cu doctrina hulul.

Astfel, în Egipt

„Școala de gândire Sebeiyye”

a cărei semințe au fost semănate odată cu înființarea lui

Șiitismul, Iran

a început să se dezvolte, să prospere. Și din ea au apărut mai mult de douăzeci de ramuri (sprecificări).

Cu salutări și rugăciuni…

Islamul prin întrebări