– Vă rog să mă ajutați cu un răspuns la replica ateiștilor la întrebarea noastră: „Dacă Dumnezeu nu ne-a creat, cine ne-a creat?”. Sunt foarte confuz, vă rog să mă ajutați. Răspunsul ateistului:
– Această întrebare conține două erori logice: raționament circular și contradicție. Raționamentul circular (sau tautologie) înseamnă a porni de la un punct, a face un cerc și a reveni la același punct.
– Se pledează de la definiția a ceva care se presupune că a creat universul (Dumnezeu), apoi se pune întrebarea: „Dacă nu l-a creat el, cine l-a creat?”. Nu diferă de a întreba „Dacă nu a fost creat, cum a fost creat?”. Singura explicație pentru faptul că cei care pun această întrebare nu văd altă opțiune posibilă pentru univers decât crearea, și că consideră ideea de creație atât de naturală, este că au fost obișnuiți cu ideea de creație încă din copilărie. Însă creația (crearea din nimic) este o idee neobișnuită, nu este ceva ușor de înțeles sau logic. De aceea, în istoria gândirii omenirii, conceptul de „creație” este relativ nou (câteva mii de ani). Anterior, în mitologiile și credințele vechi, se găsea mai mult conceptul de „transformare a uneia lucruri în alta”. Întrucât ideea ca ceva să apară din nimic nu este o ipoteză ușor de acceptat. Întrebarea corectă pe care teiștii ar trebui să o pună nu este nici măcar „Cum a apărut universul?”, deoarece aceasta presupune că universul a existat mai întâi în stare de ne-existență, apoi a existat. Întrebarea corectă este „A existat întotdeauna universul sau a apărut mai târziu?”. Întrebarea poate continua cu „Dacă a apărut, cum și de ce?”. La acestea se poate adăuga și întrebarea „De ce există viață în univers?”. O parte din aceste întrebări intră în domeniul științei (cosmologie și fizică teoretică). Pentru partea care nu intră în acest domeniu, nimeni pe pământ nu poate formula un judecat credibil.
Dragul meu frate,
Crearea și ființa creată
a conceptelor
„a fi în afara obișnuitei”
Este firesc, întrucât scopul este de a explica ceea ce este obișnuit. Dacă ceea ce este obișnuit este explicat tot cu ceva obișnuit, atunci asta este totologie. Prin urmare, dacă…
„explicatie”
Dacă vorbim despre asta, este logic ca lucrurile să fie altfel decât de obicei.
Conceptul de creație este o explicație. Afirmația că conceptul de creație este nou contravine însă ideii de evoluție și progres a minții umane. Prin urmare, vorbim despre un concept care aparține unui nivel de percepție avansat. Conceptiile precum norocul sau casualitatea nu corespund niciunei realități în funcționarea naturii.
Problema aici este că, deși nu avem capacitatea de a crea din nimic, cum putem avea un concept ca cel de creație din nimic sau din neant?
Tot ce știm despre univers este condiționat de limitele noastre antropice. Conceptul de creație, însă, depășește aceste limite. A încerca să contestăm acest concept fără a cunoaște natura sa, în timp ce încercăm să-i redefinim conținutul conform propriilor noastre criterii, reprezintă o contradicție. Toate explicațiile pe care le formulăm fără cunoașterea a ceea ce se află dincolo de limitele antropice sunt, de fapt, un cerc vicios tautologic.
„Universul a existat întotdeauna sau a apărut mai târziu?”
Întrebarea este, de asemenea, o întrebare lipsită de cele mai elementare explicații. În acel caz, se pune mai întâi următoarea întrebare: Mai întâi,
„universul”
Cum se explică logica de a spune asta, adică de a-l face să existe mai întâi, iar apoi de a întreba din nou dacă exista? Sau mai întâi…
„universul”
Apoi, a pune întrebarea despre apariția ulterioară, înseamnă a afirma că universul exista deja înainte de apariție, ceea ce este un alt exemplu de întrebări tautologice, care nu sunt de fapt întrebări.
Eroarea cea mai mare, care trece neobservată, este că omenirea, care nu a reușit să descopere esența conceptului de „ființă”, folosește acest concept ca adjectiv pentru tot ce există…
Mai mult, ce cunoștință despre neant are omul, care trăiește existența doar ca ființă particulară? Răspunsurile pe care cosmologia, fizica cuantică și fizica teoretică le oferă cu privire la viață sunt, în cele din urmă, limitate de condiția antropocentrică a tot ceea ce știm. Dacă vrem să ascultăm ceva dincolo de asta…
Hawking
Putem participa la bogăția imaginației sale.
Nimeni pe pământ nu poate pronunța un „judecat imparțial” cu privire la ceea ce se află dincolo de granițele noastre.
Aceste cuvinte arată, mai presus de tot, că s-a luat la cunostință că nici măcar știința, care a devenit noua biseri a secolului trecut, nu mai este de încredere. Astfel, se recunoaște că avem nevoie de o explicație care să nu fie de pe pământ, pentru a judeca.
Revelația Coranului ne ajunge dincolo de minte și de lumea exterioară.
Alegerea ne aparține; fie trăim scurte vieți în îndoieli interminabile și cu o criză de încredere, fie intrăm în dimensiunea experiențială a credinței, plasând totul, inclusiv știința, mintea, natura, în locul unde ar trebui să fie, trecând de la haos la cosmos.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
