Cine este cel care „nu a obținut bine prin impulsul credinței” menționat în hadisul [Müslim, İman 248, (157)]?
Dragul meu frate,
Traducerea relevantă a hadith-ului este următoarea:
„Nu va veni sfârșitul lumii decât când soarele va răsare dinspre apus. Când soarele va răsare dinspre apus, toți oamenii vor crede, dar credința lor nu va fi de niciun folos în acel zi, pentru că nu vor fi crezut mai înainte sau nu vor fi avut niciun bine din credința lor.”
(Muslim, Iman 248)
În acest hadit, este vorba despre ultimul semn al Apocalipsului,
„Soarele să răsară dinspre apus”
”
se anunță că, de acum încolo, credința sau pocăința nu vor mai fi acceptate.
Într-adevăr,
„Dumnezeu acceptă pocăința oricărui om, atâta timp cât acesta nu a început să dea ultima respirație.”
(Tirmizî, Daavât 98)
Conform acestui hadit, la fel cum credința cuiva nu este acceptată dacă i se arată viața de apoi în timp ce este pe moarte, credința și pocăința celor care văd soarele răsărind dinspre apus nu sunt nici ele acceptate.
Această expresie, care apare în hadis,
„Credința nu va mai fi de niciun folos celui care nu a crezut mai înainte sau care nu a adus vreun bine prin credința sa, în ziua în care vor veni semnele Domnului tău.”
(Al-An’am, 6/158)
apare și în versetul care spune:
Deci, fie complet.
în agonie
fie din cauza vizualizării vieții de apoi, fie din cauza
după ce soarele răsare dinspre apus, care este ultimul semn al sfârșitului lumii
întrucât credința nu mai aducea niciun beneficiu, ci doar făcea să înțeleagă cu adevărat oribila realitate,
Încercarea credincioșilor păcătoși, care au văzut cu ochii lor, de a se pocăi și de a cere iertare pentru faptele lor nu va aduce niciun beneficiu.
Întrucât lucrurile pe care se cerea să le creadă au apărut așa cum sunt, le-au văzut cu proprii lor ochi. A crede în ceva după ce l-ai văzut cu proprii ochi nu se numește credință. Prin urmare, pocăința pe care o vor face credincioșii păcătoși în astfel de momente va fi ineficace.
Prin urmare, important este să faci totul la timp.
Omul trebuie să înțeleagă că într-o zi va veni sfârșitul lumii, va începe viața de apoi și că va fi ținut la răspundere pentru faptele săvârșite pe pământ, să renunțe la comportamentele rele și să se disciplineze, încă de pe acum, în timp ce viața lui este încă în curs.
Prin urmare, nu ar trebui să se amâne pocăința.
„Voi face mai târziu”
nu ar trebui să se gândească așa. Deoarece
Nu se știe niciodată când moartea ne va surprinde.
Nu mai este de niciun folos să te pocăiești după ce ai căzut în brațele morții, după ce ai văzut adevărul în toată claritatea lui.
Această realitate este exprimată într-un verset din Coran, care spune:
„Cei care continuă să săvârșească răul și, abia când moartea se apropie, spun: „Acum mă pocăiesc”, precum și cei care mor necredincioși, pocăința lor este nevalidă.”
(Nisa, 4/18)
Deci, nu are rost să te pocăiești după ce ai dat gâtul pe gât.
Cel care nu a dat zeciuiala pe când era sănătos, dar când a fost pe moarte a zis:
“
Doamne! Te rog, amână-mi moartea, ca să pot da săracilor și să fiu printre cei care fac bine.
”
(Al-Munafiqun, 63/10)
Versetul precizează că vorbirea cuiva care spune asta nu va fi luată în serios.
Întrucât există un adevăr imuabil:
Nu are niciun rost să te pocăiești sau să încerci să te pocăiești după ce ușa pocăinței s-a închis, când sufletul îți ajunge la gât sau când răsare soarele dinspre apus, cel mai mare semn al sfârșitului lumii, iar drumul spre viața de apoi devine clar.
Pe scurt:
– Omul ar trebui să se pocăiască la fiecare ocazie, să fie recunoscător pentru bunătatea lui Dumnezeu.
„capacitatea de a corecta erorile”
” ar trebui să fie afișat.
– Allah, robului Său; iar dacă este necredincios, de orice fel
din cauza neghiririi lui,
dacă este credincios
de orice fel
din cauza păcatului său
pocăința pe care o va face,
acceptă până când sufletul ajunge în gât sau până când soarele răsare dinspre apus, care este ultimul semn al sfârșitului lumii.
– Omul este în viitor
„Oricum mă voi pocăi”
nu ar trebui să se gândească la asta,
în timp ce este lucid și în plin control al facultăților sale, ca necredincios să se pocăiască de necredința sa, iar ca credincios să se pocăiască de păcatele sale.
trebuie să se uite.
– Nu trebuie să fii niciodată leneș în pocăință.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
