– Vă rog să mă scuzați, dar aș dori să mă lămuriți puțin cu privire la această frază.
– Am văzut într-un verset că „pocăința nu este acceptată când cineva este în brațele morții”. Ce se vrea să se spună prin „în brațele morții”? De exemplu, dacă cineva se pocăiește chiar în momentul morții, în ultimul suflu sau poate câțiva secunde mai devreme, pocăința lui nu va fi acceptată. Așa am înțeles eu.
– Dar se potrivește cu acest verset și pocăința unei persoane care, de exemplu, află că a contractat o boală incurabilă și doctorul îi comunică că va muri peste 5 sau 10 ani, cel mult, și abia atunci se pocăiește de păcatele sale? Se va accepta pocăința acestei persoane?
Dragul meu frate,
Iată traducerea unuia dintre versetele care se referă la acest subiect:
„Sau aceia care au săvârşit rele, iar când moartea a venit pe urmele lor, au zis: «Acum mă pocăiesc!» – nu este pocăinţă acceptată pentru aceia care au murit ca necredincioşi. Noi le-am pregătit o pedeapsă dureroasă.”
(Nisa, 4/18)
Poarta pocăinței este deschisă atâta timp cât oamenii trăiesc.
Atunci când își revin la bun senat și se pocăiesc, se speră, se alegește de la bunătatea lui Dumnezeu, conform promisiunii Sale, că va accepta pocăința lor și va ierta robii săi păcătoși.
Dacă o persoană păcătoasă nu se pocăiește până în ultimele secunde ale vieții sale, ci se pocăiește chiar înainte de a muri, după ce a pierdut speranța în viața de lume și a văzut, a simțit, a intrat în contact cu unele adevăruri despre lumea de dincolo, despre lumea de dincolo, despre viața de apoi, atunci motivul acestei pocăințe este:
regretul sincer nu era bazat pe credința în viața de apoi, ci pe dorința de a scăpa de pedeapsa iminentă.
Nu va fi acceptat, întrucât nu mai există posibilitatea de a fi supus din nou la proba slujirii și ascultării.
O altă pocăință care nu este acceptată este pocăința celor care au trăit viața în necredință față de religia adevărată, au murit și au văzut lumea de dincolo, iar apoi s-au pocăit.
Acest lucru nu va fi acceptat de Dumnezeu, întrucât nu provine din credința în necunoscut și din pocăința sinceră. Există și alte versete care confirmă acest precept.
(vezi Al-Baqara, 2/162; Al-Imran, 3/91)
De asemenea, din partea Profetului Muhammad (pace fie cu el),
că pocăința nu va fi acceptată de la momentul în care durerile mortale au început
Au fost transmise hadith-uri (traditii islamice) despre acest subiect.
(Müsned, II, 132, 153; İbn Mâce, Zühd, 30; Tirmizî, Daavât, 98)
Atât credința, cât și pocăința pot apărea cu participarea minții și a inimii, deci a voinței. În cazul apropiat al morii sau al apocaliptului, credința în lumea de dincolo, ca condiție necesară, anulează voința, făcând imposibilă continuarea păcatului.
Nu se poate ca o persoană aflata în această situație să manifeste vreun comportament care să aibă valoare religioasă.
(Maturidi, Tevilâtü’l-Kurân, IV, 93-98)
Prin urmare, indiferent de cât de bolnav este cineva, chiar dacă medicii au stabilit data morții sau indiferent de cât de apropiat este de moarte, chiar dacă va deceda în câteva secunde, orice pocăință pe care o face înainte de a vedea o adevărată credință despre lumea de apoi este valabilă.
Deoarece nu putem cunoaște cu exactitate starea de agonie a unei persoane, ar trebui să avem o părere favorabilă despre fiecare pocăință și să credem că pocăința respectivă este acceptată și validă.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
