– Aici, voința nu mai contează?
Dragul meu frate,
Mai întâi, să precizăm că, în timp ce oamenii comit injustițe în legătură cu același eveniment, destinul poate să facă dreptate. De exemplu, un om comite o crimă în trecut, o ascunde și scapă de pedeapsă. Oamenii nu știu că el este criminal. La un moment dat, acest om este aruncat în închisoare din cauza unui eveniment în care nu a fost implicat deloc și în care este complet nevinovat. Însă, omul nu are nicio legătură cu acest eveniment.
Iată
destin
, acest bărbat în trecut
pedeapsă pentru uciderea pe care a săvârșit-o
în acest caz, îl condamnăm, asta ar fi justiție. Însă, în același caz, să-l calomnii…
cei care au asigurat încarcerarea
atunci, lui/ei
a comis abuzuri și a difamat
înseamnă că destinul îl condamnă pentru o greșeală veche și ascunsă, în timp ce oamenii îl aruncă în închisoare pe nedrept și prin calomnie.
Prin urmare, în cazul în care acest bărbat a fost condamnat la închisoare, destinul a fost just, dar omul a fost rău. Putem privi cu acest punct de vedere necazurile și dificultățile pe care le întâlnim în viața noastră.
Iată, analizând problema din acest punct de vedere,
tirannul de propria voință
altre un altor călău
nedreptate
în timp ce,
Dumnezeu este just.
Iată o povestire legată de subiectul abordat în întrebare:
„Îndrăzneala este dreptatea lui Allah pe pământ. Allah o folosește cu ea…”
(de la alții)
se răzbune. Apoi
(kebab)
și se va răzbuna pe el.”
(vezi Keşfu’l-Hafâ, 2/64)
Această relatare este considerată slabă, fiind relatată și cu alte formulări, dar există relatări autentice care susțin acest sens, și
„Iată cum trimitem pe unii dintre nedreptii în urma altora, din cauza păcatelor pe care le-au săvârşit.”
(Al-An’am 6/129)
S-a menționat că versetul din Coran susține sensul acestei tradiții.
(vezi Keşfu’l-Hafâ, luna)
Un hadis-i kudsi care susține acest sens este următorul:
„Dumnezeu, cel Glorios și Mare, a spus:
„Îmi voi lua revanș pe cei care m-au urât, și voi arunca toți aceia care m-au urât în iad, și îi voi arunca cu furie.”
”
(Mecmeu’z-Zevâid, 7/289)
Profetul Muhammad, pacea fie cu el, era foarte preocupat de comunitatea sa, aşa că atrăgea atenția membrilor săi cu astfel de vești, ca şi cum ar fi vrut să spună:
„Atunci când Ummet-i Muhammed merită să fie pedepsit, Allah trimite tiranii asupra lor pentru a-i pedepsi.”
Da, tiranul este sabia lui Allah. Mai întâi, Allah se răzbunează cu el; apoi, tiranul se răzbunează la rândul său. Adică, tiranul nu rămâne impun; ci Allah mai întâi îi trimite pe acești tirani asupra musulmanilor. Apoi îi răstoarnă și îi îngroapă în adâncurile pământului. Tocmai pentru a se feri de un rezultat atât de rău, profetul (pace fie cu el), profetul milostiviei și compasiunii, avertizează comunitatea sa, sfătuind-o să evite acțiunile care ar atrage mânie divină, informând-o despre calamitățile și necazurile care vor veni asupra lor, explicând cauzele acestor evenimente și rugând-o să se ferească de ele.
Deci, uneori, Allah pedepsește un tiran prin a-l supune altui tiran. Allah supune tiranul tiranului ca pedeapsă pentru tiranie, ducând astfel la umilință și nenorocire.
Toți opresorii, fie că este vorba despre păcătosul care se opune propriei sale ființe, conducătorul tiran care opresează poporul sau comerciantul fraudulos care exploatează pe alții în comerț, intră sub amenințarea acestui verset. De câte ori poporul se află sub opresiune, Allah trimite asupra lui un alt opresor.
(vezi Razi, Mefatih, interpretarea versetului relevant)
Prin urmare, acestea reprezintă o amenințare pentru cei nedrepți. Dacă nu renunță la nedreptatea sa, Allah va trimite asupra lui un alt nedrept. Acest lucru este menționat în versetul:
Spune: „Dacă pedeapsa lui Allah vă vine brusc sau vă vine în mod evident, doar nedreptii vor fi pieriți!”
(Al-An’am 6/47)
Dumnezeu, ca să se pocăiască nedreptul.
moratoriu
chiar dacă ar fi, niciodată
nu neglijeză
. Un musulman,
Chiar și fiind o victimă, nu trebuie să devină niciodată un opresor.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
