Apărarea proprietății, a vieții și a onorului intră în categoria apărării legitime?
Dragul meu frate,
Nu se poate pune capăt vieții cuiva pretinzând că merită moartea. Cineva care face asta devine criminal și este supus pedepsei de moarte. Va fi tratat ca un criminal în lumea de aici și în lumea de apoi. Va suporta consecințele, păcatele omului pe care l-a ucis, și va suferi pedeapsa.
Însă, există situații de necesitate în care constrângerea cu care se confruntă o persoană legitimează rezistența manifestată, o face permisibilă. Poate chiar exonera pe ucigaș de vina de omucidere.
Dacă cineva încearcă să omoare pe altcineva, iar cel omorât, în încercarea de a-și salva viața, nu reușește să scape, ci este nevoit să-și omoare agresorul, nu se aplică nici pedeapsa de moarte (pentru omor), nici diyet (despăgubirea în bani).
Întrucât victima a luat măsuri pentru a-l ucide, nu a rămas altă soluție decât să-l oprească din acțiunile sale, a apărut necesitatea. Cu toate acestea, dacă ar fi fost posibil să se strige, să se cheme oameni din jur și să se alerteze agresorul, obligându-l să se retragă, dar în loc să se facă acest lucru s-a recurs la omor, atunci fapta nu mai intră sub incidența legitimei apărări, ci devine omucidere.
Dacă un bărbat, în timp ce se află în magazinul sau casa sa, ori în orice loc unde își păstrează bunurile, intră în conflict cu cineva care încearcă să-i răpească bunurile prin forță, și în timpul conflictului izbucnește o confruntare armată, iar proprietarul ucide răpitorul care încerca să-i ia bunurile, acest lucru este permis. Proprietarul care ucide nu devine criminal, ci se consideră că a exercitat apărarea legitimă a proprietății. Nu este necesară nici pedeapsă, nici diyah (indemnizație). Sângele răpitorului mort este vărsat în zadar (pierdut).
Dacă cineva se opune cuiva care comite o violare a onorului său, fie la domiciliu, fie oriunde, și în timp ce încearcă să-și salveze onorul de la acel agresor, îl ucide, nu se aplică pedeapsa cu moartea, nici nu se datorează diya (indemnizația de sânge), întrucât este vorba despre o apărare legitimă. Întrucât nu a avut altă posibilitate decât să-l ucidă pe agresor pentru a-și apăra onorul.
Dacă, în timp ce le apără, este forțat să omoare pe cel care le atacă, nu va fi considerat ucigaș, iar dacă este ucis, va fi considerat martir. Într-adevăr, măsura acestui principiu este indicată în Coran, astfel:
.
La fel, Profetul Muhammad a spus:
prin această declarație, a promovat autoapărarea legitimă în cea mai concisă și cuprinzătoare formă.
În dreptul islamic, partea legitimei apărări care implică omorul poate avea loc doar dacă cel care se apără crede cu certitudine că nu există altă soluție decât omorul. Altfel, nu va fi scutit de responsabilitate în lumea de aici, ci va fi supus unei mari pedepse în lumea de apoi.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
