„Domnul nostru este Cel care a dat fiecărei ființe ființa și forma ei, apoi a arătat-o drumul drept (drumul potrivit scopului ei de creație).”
(Taha, 20/50)
– Cum putem interpreta, în lumina acestui verset, Argumentul Teleologic și de Ordine, frecvent utilizat în teologia islamică?
Dragul meu frate,
Versetele care relatează întrebarea pe care Faraon i-a adresat lui Moise și răspunsul lui Moise prezintă pe Dumnezeu cu cele mai clare atribute ale Sale:
„(Faraon)
„Cine este Domnul vostru, Musa?”
a spus. (Musa:)
„Domnul nostru este Cel care a dat fiecărei ființe ființa și forma ei, apoi le-a arătat calea cea dreaptă (calea potrivită scopului lor de creație).”
a spus.
(Taha, 20/49-50)
Se vede că Dumnezeu este Cel care dă fiecărei ființe forma sa. Nimic nu este excepție sau excepțional din acest concept de „totul”. Dumnezeu a dat fiecărei ființe forma potrivită naturii sale, acordând diferențe în privința creației, hranei și reproducerii.
Dumnezeu a dat fiecărei ființe, prin limbajul abilităților, forma, aspectul, beneficiile pe care le-a dorit. A creat condiții potrivite, benefice, adecvate proprietăților lor. De exemplu, a dat ochiului forma potrivită pentru a vedea. Apoi, a dat și celorlalte organe forma potrivită pentru a-și îndeplini funcțiile.
Deci, Dumnezeu a stabilit rolul fiecărei ființe în cadrul ordinii universului. Aceasta este o dovadă atât de convingătoare, încât oricine gândește imparțial,
„Ca omului să-i fie trimis un profet de Dumnezeu și să-i fie trimisă o carte”
trebuie să accepte cu calm.
Teologii,
ca lecție de moral, ca avertisment, ca avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment, ca avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral de avertisment moral, ca avertisment moral de avertisment moral de avert
că natura a fost creată
(1)
a fost pusă la dispoziția omului
(2) și
a cărei existență este evidentă
(3) ei folosesc universul ca dovadă a existenței lui Dumnezeu, menționând (3). Versetele care descriu creația animalelor, care sunt operațiune a unei puteri infinite, incluzând animalele care merg, zboară, se chinuiesc și trăiesc în apă, și care au fost puse la dispoziția omului, sunt dovezi ale existenței lui Dumnezeu (4).
Astfel, una dintre scopurile existenței universului este,
este să arăți un respect față de numele creatorilor.
Fiecare ființă este un semn al lui Dumnezeu prin propriile sale caracteristici și funcțiile sale în natură. Totodată, ele sunt proiecții și opere ale existenței, puterii, cunoașterii și creativității Sale pe pământ.
Într-un anumit sens, entitățile fizice sunt cuvinte îmbrăcate în carne și oase ale puterii divine, care se adresează simțurilor noastre. Existența este un cuvânt din cartea care indică existența Celui care le-a creat.
Coranul conține numeroase argumente care au drept scop demonstrarea existenței lui Dumnezeu. Chiar fiecare verset reprezintă, în sine, un argument pentru existența și unitatea lui Dumnezeu. În teologie și filosofie…
inventie, scop si ordine
Aceste dovei, numite astfel, constituie tema principală a versetelor din Coran care se referă la existența lui Dumnezeu.
Prin urmare;
–
Crearea cerurilor și a pământului într-o ordine bine stabilită,
– Transformarea Pământului într-un loc propice vieții,
– Prezența munților, care îi conferă o anumită importanță,
– Formarea de văi fertile, potrivite pentru agricultură și așezări umane, și a drumurilor potrivite pentru călătorii,
– Coborârea apei, sursa vieții, din cer,
– Cultivarea de fructe și legume cu gust și valoare nutritivă diferită pe soluri din același climat, irigate cu aceeași apă,
– Înalțarea cerurilor fără stâlpi vizibili,
– Transformarea atmosferei într-un plafon protejat de pericole,
– Soarele este sursa de căldură și lumină, iar luna este sursa de lumină artificială,
– Navigarea navelor folosite pentru transportul de pasageri și mărfuri pe mare, fără ca acestea să se scufunde.
– Supunerea la voia omului a diferitelor specii de animale, utilizate ca surse de hrană sau mijloace de transport,
– Crearea unui legământ de dragoste puternic între sexe opuse, pentru a permite oamenilor, creați ca bărbați și femei, să populate lumea și să se reproducă în armonie,
– Revenirea la viață a omului care, după ce a adormit, a devenit o fel de mort…
Toate acestea
„omul care știe totul”, „omul care este capabil de tot” și „omul care face ce vrea”
sunt versete clare care dovedesc existența lui Dumnezeu Suprem.
Însă, numai cei care sunt capabili să mediteze asupra acestor lucruri, care doresc să creadă în adevăr, care ascultă cuvintele și sfaturile, pot înțelege. (5)
Cu toate acestea,
Prezența lui Dumnezeu nu poate fi percepută prin simțuri.
Prin urmare, nu se poate vorbi de a face existența Sa tangibilă, vizibilă. Dar
„Dumnezeu nu poate fi perceput cu simțurile.”
, nu înseamnă că existența Sa nu poate fi cunoscută prin rațiune sau că este contrară rațiunii.
Există în noi multe sentimente, precum dragostea, ura, dorul, încăpățânirea, a căror esență nu o putem cuprinde, dar existența lor este evidentă, este un fapt. Existența lui Dumnezeu este, de asemenea, evidentă. Este ca un axiomat în știință. Așa cum un axiomat constituie punctul de plecare și nu necesită demonstrație, tot așa este și existența Creatorului, cel care a creat acest univers imens și l-a umplut cu innumereabile opere ale creației.
Allah este ascuns din cauza intensității manifestării Sale.
La fel cum lumina prea puternică orbeste ochii, încât sursa de lumină nu mai poate fi văzută, la fel, manifestarea de acest nivel a devenit ca o cortină care ascunde existența Lui.
Noi, oamenii, în acestă lume a probelor, unde nu toate adevăturile sunt clar arătate, acționăm pe baza unor principii intuitive în aproape toate aspectele. Ne supunem. Ba chiar aplicăm prescripțiile medicilor, fără să cunoaștem compoziția medicamentelor, locuim în clădiri fără să fim ingineri, fără să analizăm calculele statice sau proiectele aferente.
„Nu mă urc în avion înainte să înțeleg bine tehnologia de zbor.”
Nu spunem „nu se poate”, ci ne concentrăm pe a ne face treaba și reușim să atingem scopul.
Iată, credința în Dumnezeu este o astfel de evidență, oamenii nu găsesc în această credință niciun aspect care să nu fie în conformitate cu propriile lor interese, cu rațiunea lor, cu moralitatea lor, și trăiesc o viață intelectuală, morală și socială în deplină pace. Însă problemele reale, inconsecvențele raționale, nefericirea apar în momentul în care se neagă existența lui Dumnezeu. În această chestiune, supremația aparține credinței. Întrucât este clar că în toate epocile și în toate locurile, oamenii au recunoscut Creatorul Suprem (discrepantele societăților cu privire la atributele Sale nu afectează esența problemei).
Îndoiala a fost întotdeauna accidentală și a avut o proporție mai mică de un prescindibil, fiind astfel rară. Iar ceea ce este rar, este ca și inexistent.
Prin urmare, afirmația care ar trebui să fie demonstrată este:
este ideea de negație.
Una din regulile de gândire ale rațiunii este că demonstrarea existenței a ceva este mai ușor de realizat, se ajunge la concluzie cu una sau două indicii și dovei. De exemplu, cineva care susține existența coprului de cocos demonstrează afirmația sa arătând „acest copru cu fructe ca conserve de lapte există pe pământ. Dovada este ramura cu fructele”. Dar cineva care susține că un astfel de copru nu există pe pământ nu-și poate demonstra afirmația decât explorând pământul în întregime și constatând că nu există. Și explorarea întregului pământ este practic imposibilă. De aceea, ca regulă a logicii…
„Absolutul neant (nefiu) nu poate fi demonstrat.”
a fost declarat.
De exemplu, negația vieții de apoi este la fel. Nimeni nu ar trebui să spună, fără a examina cu atenție tot trecutul și viitorul, cu condiția ca afirmația să fie logică,
„Nu există viață de apoi”
nu poate. Nu poate pronunța un judecat obiectiv despre lumea exterioară. Cel mult, el poate sta în colțul lui subiectiv.
„Din punctul meu de vedere, nu există, eu nu cred.”
se rezumă la a spune.
Ceia ce recunosc existența pot să se întărească reciproc, întrucât pronunță judecăți despre lumea obiectivă dincolo de sine; cu cât sunt mai mulți, cu atât cauzele lor devin mai puternice, iar lucrurile devin mai ușoare. Această situație este similară cu cea a persoanelor care poartă o povară grea pe umeri și se sprijină reciproc pentru a o ridica.
În schimb, negație și refutare.
(negativitate)
cei care susțin o parte nu pot, logic, să se întărească reciproc. Fiecare refuz este determinat de diverse motive personale. Unii
„Nu văd bine.”
, unii
„Nu îmi vine să cred.”
unii
„Posibilitățile mele de a obține informații mă fac să cred asta.”
înseamnă că sunt obligați să facă asta. Adică, fără să domine lumea exterioară.
„din motive personale”
sunt obligați să avanseze. Dar asta nu reprezintă o forță valabilă pentru altcineva. Situația lor este ca a celor care sunt obligați să treacă printr-o găurică foarte îngustă, prin care doar un om poate trece, și toți trebuie să treacă pe rând, căci în acel caz nu mai poate fi de folos altcineva.
Credința în ființa care a creat universul este inerentă naturii umane. Una dintre lucrurile pe care omul le cunoaște necesarmente este că totul are o cauză care l-a produs. Observând acest univers, omul a crezut în Creatorul Suprem, conștientizând că nu ar fi putut apărea prin simplă coincidență. În acest sens, ignoranți, savanți, copii, bătrâni sunt egali. Nu există, de fapt, o opinie diferită în rândul umanității.
Însă oamenii sunt în conflict cu privire la atributele și poruncile acestui Creator. Întrucât problema depinde doar de datele simțurilor și ale rațiunii, acest conflict este inevitabil. Unii cred că El este doar spirit și că este reprezentat de anumite idole, alții cred că este reprezentat de forțele naturii. Unii cred că El este unic și stă pe Tron, alții cred că El intră în corpurile unor oameni care trăiesc pe pământ.
Ceia ce neagă existența Lui și susțin că universul este veșnic sunt extrem de puțini, neglijabili. Au fost respinși în toate societățile de intelectuali, lideri religioși și de masele largi.
Cauza îndoielilor oamenilor cu privire la existența lui Dumnezeu este dorința de a-L înțelege și a-L concepe ca pe o entitate mentală, prin intermediul argumentelor raționale și a raționamentelor analogice. Însă, întrucât Dumnezeu nu este de niciun fel din tot ce cunosc oamenii, cel care raționează logic rămâne confuz, incapabil de a spune ceva despre El.
De aceea, Dumnezeu nu a lăsat omenirea să se descurce singură cu propriul intelect, ci a revelat profetilor, le-a trimis poruncile sale, ghidând omenirea. A informat omenirea despre existența Sa, a prezentat o parte din atributele și acțiunile Sale, a comunicat principiile de viață care vor aduce fericire omenirii, precum și regulile conform cu natura umană. De multe ori a intervenit în istoria omenirii pentru a proteja pe cei buni și a pedepsi pe cei răi și tiranici.
Din acest motiv, omenirea, care caută experți și specialiști în orice domeniu, ar trebui să se adreseze, în primul rând, profeților, precum și celor care au atins maturitate în cunoștință și virtute, urmând calea lor și aflând în cercul lor de îndrumare, atunci când vine vorba de cunoașterea lui Dumnezeu.
La fel cum cineva nu ar merge la un tâmplar să-i repare ceasul sau la un ceasornicar să-i repare radio, este absolut greșit să mergem la oameni care nu au nicio experiență în materie de religie, care sunt complet blocați în gândirea materialistă, și să ne încredințăm judecății lor.
Specialiștii în teologie, care se ocupă cu explicarea și demonstrarea adevărurilor religioase într-un mod inteligibil pentru minte, au prezentat numeroase dovei ale existenței lui Dumnezeu. De fapt,
-așa cum am menționat anterior
– Se poate spune că această realitate evidentă nu necesită dovadă. Însă, întrucât este o obligație să nu lăsăm nedemolite îndoielile ridicate de adversari și să le rezolvăm îndoielile mică minoritate de musulmani care ar putea să se îndoiască, s-a născut și s-a dezvoltat știința Kelam.
În teologia islamică, există multe argumente clasice care au ca scop demonstrarea existenței lui Dumnezeu. Unul dintre ele este…
„Dovea de scop și de ordine”
dir.
În univers există un sistem fin, precis și solid. Acest sistem este cel care menține universul, împiedicând-ul să se destrame, ținând totul în ordine. Toate versetele care vorbesc despre beneficii și înțelepciune tind să transmită ideea de ordine.
Ramurile științei, care s-au dezvoltat de la începutul omenirii, sunt mărturii ale acestui înalt ordonament. O știință despre tot ce există în univers.
(disciplina științifică)
a luat forma actuală. Știința, pe de altă parte, constă din reguli și legi universale. Regulile universale, valabile peste tot, indică o perfecțiune extremă a ordinii.
Prin urmare, fiecare știință este un argument luminos, care, ca fructele atașate la copaci, arată scopul și beneficiile, proclamând intenția și înțelepciunea Creatorului. Astfel, cu privire la acest grup de sisteme care se prezintă în fața noastră, pot exista trei posibilități: fie sunt veșnice, fie s-au format spontan, fie au fost create de un creator.
(mesterul)
există.
Întrucât universul este un câmp de fenomene/lucruri care au apărut ulterior, posibilitatea ca el să fie veșnic dispare. Având în vedere această perfecțiune a universului, este de neconceput ca el să se fi creat singur; întrucât universul nu este capabil să mențină nici măcar propria existență. Prin urmare, acceptarea celei de-a treia opțiuni, care nu funcționează, este inevitabilă.
Cu alte cuvinte, universul prezintă un sistem de cauze și scopuri armonios. Această stare de perfecțiune nu poate fi decât opera a cunoașterii și a rațiunii. Prin urmare, universul este opera unui creator omniscient.
Teologii au extras argumentele pe care le-au prezentat pentru a demonstra existența lui Dumnezeu din Coran. Însă, întrucât le-au expus sub forma de raționamente logice, naturalitatea a scăzut, iar dificultatea de înțelegere pentru un public larg a diminuat efectul lor.
Stilul Coranului nu s-a mulțumit doar cu a face apel la rațiune, ci a plasat argumentele raționale în apeluri adresate inimii și sentimentelor, prin intermediul diferitelor stiluri și forme de exprimare, încercând să convingă și să îndrumeze interlocutorul opozant sau ezitant, înconjurându-l din toate părțile cu dovei.
Pe scurt,
Coranul, pe lângă a cere omului să se supună lui Allah, explică în detaliu şi motivul acestui ordin. Întrucât supunerea (ubudiyet) este posibilă doar după îndeplinirea a trei condiţii:
1. Existența lui Dumnezeu.
2. Unicitatea lui Dumnezeu
3. Dumnezeu este vrednic de a fi adorat.
(deținătorul drepturilor)
trebuie să fie.
Coranul, prin sute de versete, a adunat dovei în sprijinul acestor trei domenii, prezentând dovei ale existenței, unității, înțelepciunii, puterii și voinței lui Dumnezeu.
atât în sufletele oamenilor
(în lumea subiectivă),
și pe orizonturile universului
(în lumea obiectivă)
a demonstrat.
(6)
Click here for more information:
– Dovezile vizuale ale Creației…
Note de subsol:
1) vezi En’âm, 6/38, 97, 99; Hicr, 15/85; Enbiya, 21/16; Nur, 24/45; Furkan, 25/61; Lokman, 31/10; Secde, 32/4; Kaf, 50/6, 38; Rahman, 55/19-25; Talak, 65/12.
2) vezi Al-Baqara, 2/22, 29, 189; Al-An’am, 6/99; Al-A’raf, 7/10, 26; Yunus, 10/5, 67; Al-Hijr, 15/16-23; An-Nahl, 16/5-18, 80-81; Al-Isra, 17/12, 66, 70; Ta-Ha, 20/52-55; Al-Anbiya, 21/31; Al-Hajj, 22/63; Al-Mu’minun, 23/18-23; Al-Furqan, 25/45-50; An-Naml, 27/86; Al-Qasas, 28/73; Ar-Rum, 30/48-49; Luqman, 31/20; As-Sajdah, 32/27; Fatir, 35/12; Ya-Sin, 36/71-73; Al-Mu’min, 40/61, 64, 79-80; Az-Zukhruf, 43/10-14; Al-Jasiyah, 45/12-14; Ar-Rahman, 55/10-13; Al-Mulk, 67/15; Al-Muddassir, 74/11-14; Al-Mursalat, 77/25-27; An-Naba, 78/6-16; An-Nazi’at, 79/27-33; Abasa, 80/23.
3) vezi Al-Baqarah, 2/189; Al-An’am, 6/96; Yunus, 10/5; Ar-Ra’d, 13/2; Ibrahim, 14/32-33; Al-Hijr, 15/16-23; Al-Isra, 17/12; Ta-Ha, 20/50; Al-Anbiya, 21/33; Al-Hajj, 22/65; Al-Mu’minun, 23/18; An-Nur, 24/43-45; Al-Furqan, 25/1-2, 45-46, 53, 61; An-Naml, 27/88; Luqman, 31/10; As-Sajdah, 32/5-6; Fatir, 35/13; Az-Zumar, 39/5; Fussilat, 41/10-12; Ash-Shura, 42/11; Az-Zukhruf, 43/10-11; Al-Jasiyah, 45/12; Al-Ahqaf, 46/3; Qaf, 50/6; Az-Zariyat, 51/7-8, 20-23, 47-49; Al-Qamar, 54/49; Ar-Rahman, 55/5-7, 19-21; Al-Mulk, 67/3-5.
4) vezi Al-Baqara, 2/164; Al-An’am, 6/144; An-Nahl, 16/14, 66, 68-69; Al-Mu’minun, 23/21; Yasin, 36/71; Az-Zumar, 39/6; Ash-Shura, 42/29; Az-Zukhruf, 43/12; Al-Jasiyah, 45/4; Al-Mulk, 67/19; Al-Ghashiyah, 88/17.
5) vezi Al-Baqara 2/164; Ar-Rum 30/20-25; Al-Anbiya 21/31-32; An-Nahl 16/66-69; Al-Jathiya 45/3-5; Ar-Ra’d 13/2-4; Yunus 10/5, 67; Al-An’am 6/95-99.
6) vezi Religie, Islam, p. 96.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
