Dragul meu frate,
Este un cuvânt arab, derivat din rădăcina sa. Înseamnă vizibil și cunoscut. Se referă la firele de păr de pe corpul uman și animal, iar pluralul este .
Oamenii care posedă o sensibilitate, înțelegere și cunoștințe rafinate sunt numiți poeți; de aici provine sensul. De aceea, poeziei i se dă acest nume. Mai târziu, a devenit un nume pentru expresiile metrice. (vezi Rağıb, articolul Ş-AR)
În Coran nu se folosește cuvântul „minte” sau „conștiință”, ci verbe derivate din aceeași rădăcină. Acest lucru se datorește faptului că „minte” înseamnă a lega, a uni două lucruri. Întrucât sinteza a două lucruri este o acțiune, necesită folosirea verbului.
De exemplu, fiecare grup de evrei și creștini pretindea că profetul Ibrahim (as) aparținea lor. Allah a respins aceste afirmații și i-a acuzat de lipsă de rațiune prin revelarea versetului de mai jos. (vezi Tafsir al-Tabari, Al-i Imran, versetul 65).
(Al-i İmran, 3/65)
Putem traduce ultima frază astfel, ținând cont de sensul lexical al cuvântului „minte”:
Ca un exemplu, putem arăta traducerea acestui verset:
(Al-Baqara, 2/12-13)
Cu alte cuvinte, ei nu pot prevedere consecințele acțiunilor lor. Consideră ca lucruri pozitive tot ce le convine, ce le satisface dorințele și pofitele. Nu au o conștiință care să cântărească cu atenție unde le va duce drumul. Din lipsa acestei cântări precise, confundă cupru cu aur, cărbune cu diamant.
Acesta poate fi perceput în două moduri:
Consciența dobândită în privința chestiunilor care se desfășoară în sfera rațiunii și imaginației este prima scânteie a conștiinței, a înțelegerii interioare. (vezi Yazır, III/204-205)
Consciența, care se obține prin intermediul celor cinci organe senzoriale, este prima etapă a cunoașterii. Și, atunci când se vorbește despre conștiință, pe primul plan vine tocmai acest aspect. Aspectele exprimate în acest sens sunt studiate în acest context. De exemplu, văzând un minaret sau o moschee într-o țară străină, a deduce că acolo se află musulmani; a trece de la acest semn la această concluzie, ar putea fi un exemplu de acest tip de conștiință.
Conștiința, în acest sens, înseamnă a simți cu claritate. Este, deci, o cunoaștere clară, aflată în prezent în starea de simț, care nu a fost încă complet integrată în memorie și rațiune; este opusul neglijenței și, într-un anumit sens, reprezintă cel mai slab nivel al cunoașterii. (vezi H. Yazır, I/203)
Pe scurt, fie că este vorba despre sentimente interne sau externe, fiecare sentiment are o latură senzorială și una afectivă. Ambele sunt percepute. Însă, cunoașterea și înțelegerea se referă la valoarea senzorială principală. Și conștiința este mai mult decât un simplu nume pentru asta. (Yazır, III/205)
Potrivit lui Ibn Arabi, a fi înseamnă a fi informat în mod succint despre ceea ce se află dincolo de o poartă spirituală pe care Dumnezeu a deschis-o prin harul Său. A cunoaște, pe de altă parte, înseamnă a fi informat în detaliu.
De exemplu, dacă abordăm problema din perspectiva principiului, putem spune următoarele:
Aici, înțelegerea sumară a prezenței Domnului dincolo de ființa mea este o conștientizare. Este a citi contextul unei situații, a percepe, să spunem, lucrurile care se petrec în spatele ușilor închise, a le intuї. Este cunoașterea care apare în fața peisajului clar vizibil după deschiderea ușii.
Așa cum Ibn Arabi a exprimat, percepția prezenței unei ființe vii – a cărei natură nu o cunoaștem – într-un cufar închis sau într-o cameră cu ușa închisă, prin intermediul unui semnal precum o mișcare sau o respirație, sau prin simțirea greutății cufarului, constituie un exemplu de conștiință. A vedea, însă, interiorul cufarului sau camerei, a observa ființa vie cu toți detaliile sale și a o înțelege, reprezintă un exemplu de cunoaștere. (vezi Futuhat, III/514)
Tocmai din acest motiv, Allah:
(Yasin, 36/69)
a spus. Căci în poezia care se referă la conștiință, subiectele sunt abordate doar dincolo de uși închise. Aceasta este o cunoaștere slaba, care nu se potrivește cu demnitatea profetului. Însă ceea ce a fost predat Profetului (pace fie cu el) s-a petrecut pe un teren clar, deschis, unde ușile cerești erau complet aștrite.
Ultima frază a versetului cu acest sens indică această realitate/cunoștința certă. (vezi Futuhat-ı Mekkiye, III/458)
Consciența cuprinzătoare, legată de rațiune și cunoaștere, este – așadar, pe cât știm – o caracteristică proprie doar demonilor, îngerilor, spiriteleilor și oamenilor. (vezi Şualar, Rayul al cincisprezelea, p. 645) Altfel, în alte ființe vii se găsește o intuiție, o premoniție, o percepție intuitivă, într-un sens specific. Ele îndeplinesc sarcinile lor, se protejează, își continuă generațiile grație acestei conștiințe. Cu ce altceva am putea explica măiestria albinei, a viermelui de mătase! Însă acest mecanism de ghidare nu este numit conștiință la animale, ci instinct/impuls conducător și instinct/impuls stimulativ. (vezi Sözler, Cuvântul al douăzeci-și-nouălea, p. 506)
Este starea de a fi conștient de ceva. Este lumina minții, lumina inimii. Este o reflectare a numelui lui Dumnezeu, care luminează universul. Este pupila perspicacității, care vede cu lumina lui Dumnezeu. (din Hadis-i Şerif)
(Tirmizi, tafsirul sura 15,6)
Această expresie indică cât de transparentă este conștiința, perspicacitatea care provine din credință.
(vezi Lem’alar, Lem’a a treizea, p. 336)
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
