Care sunt condițiile pentru a fi considerat un Dar al-Harb (Darülharp)? Este Turcia un Dar al-Harb?

Dragul meu frate,

Să rezumăm pe scurt ce condiții trebuie să îndeplinească un loc ca să fie considerat ținut al războiului (dârülharp) conform cărturilor islamice, și să vedem dacă Turcia este sau nu un ținut al războiului:

Mai întâi

dârülharp

și

Dar al-Islam

Considerăm util să oferim definițiile acestor concepte. Ö. Nasuhî Bilmen, în dicționarul său de drept islamic și terminologie juridică (Hukuk-u İslâmiye ve Istılâhat-ı Fıkhiyye Kamûsu), definește dârülislâm și dârülharb astfel:

«Dârülislâm,


Sunt locuri aflate sub dominația musulmană, unde musulmanii trăiesc în siguranță și îndeplinesc obligațiile religioase. Sunt, de asemenea, locuri aflate sub dominația ne-musulmanilor cu care nu există pace cu musulmanii.

dârülharp

tir» (1)

Chiar și o examinare atentă a acestor descrieri ar arăta clar că Turcia este o ţară a Islamului și că cei care numesc acest patrie ţara războiului nu au niciun motiv să facă astfel de afirmații.

De altfel, opiniile exprimate pe acest subiect nu au depășit stadiul de afirmații abstracte. Afirmațiile abstracte, lipsite de dovei și de valabilitate, nu sunt credibile. Ca în orice domeniu de cunoaștere, în științele religioase este esențial ca problemele să se bazeze pe dovei concrete. Și tot ca în orice domeniu, dreptul de a pronunța judecăți aparține specialiștilor în acel domeniu. Specialiștii în științele religioase sunt, în primul rând, imamii celor patru mari mezhebe, precum și mujtahizii și teologii. Prin urmare, oricine vorbește în numele religiei este obligat să transmită fidel interpretările mujtahizilor și fatvele teologilor. Opiniile acestor personalități sunt suficiente și valabile pentru toate timpurile.

Istoria este clară: până acum, nimeni nu a depășit marii mujtahidi. Niciun savant erudit care a urmat nu a pretins egalitate cu ei, iar unii indivizi care au depășit limitele în acest secol nu au putut aduce altceva decât afirmații abstracte.

După această scurtă explicație, școlile de jurisprudență Shafi’i și Hanafi

«dârülharp»

și

«dârülislâm»

Să explicăm prevederile sale:

Potrivit jurisprudenței șafiite,

Dacă un teritoriu sau o țară a fost cucerită măcar o singură dată de musulmani, acel teritoriu și acea țară vor rămâne astfel pân-ă la sfârșitul lumii.

«Dar al-Islam»

Este. Chiar dacă un astfel de loc trece mai târziu în mâinile necredincioșilor, acest hotarământ nu se schimbă. Ba chiar și țările ne-musulmanilor care sunt în pace cu musulmanii nu sunt „dâr-ul-harp” (2).

Ijtihadul Imamului Şafi’i este clar şi fără interpretări. Aşadar, conform mezhebului şafi’i, nu doar Turcia, ci şi Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Buhara, Samarcanda, Crimeea nu sunt „dârülharp”, ci „dârülislâm”.

Potrivit Imamului Şafi’i,

Ca un teritoriu să fie considerat „dârülharp” (țara inamică), este necesar ca el să nu fi fost niciodată sub dominația musulmană și să nu fie în pace cu musulmanii.

Potrivit jurisprudenței Hanefite,

un

«dârülharp»

, „prin aplicarea unor prevederi ale legii islamice, se transformă în „Dar al-Islam” (3). În acest punct există consens. Cu privire la transformarea unui „Dar al-Islam” în „Dar al-Harb”, însă, există două opinii distincte. Prima aparține Imamului A’zam, iar a doua, Imamilor I’mameyn (Imam Muhammad și Imam Yusuf).

Potrivit Imam-ı A’zam


«dârülislâm»-ul «dârülhab»-ului

pentru a putea să facă o revoluție digitală, este necesar să se îndeplinească următoarele:

trei condiții

este necesar ca ambele condiții să fie îndeplinite simultan. Dacă una dintre aceste condiții lipsește, atunci acel loc,

«dâr-ul-islâm»

este,

«dârülharp»

nu este.

1. În interiorul acestuia, prevederile legii blasfemiei vor fi aplicate în întregime – adică 100%.

Nu se poate numi „dâr-ul-harb” (teritoriu de război) o țară unde nu se aplică integral rănilele de blasfemie, ci unde, de exemplu, se pot săvârși doar rugăciunile de vineri și de sărbători. Serahsî spune despre acest aspect:

„Îndeplinirea acestei condiții necesită ca legile politeiste să fie aplicate complet și deschis, iar legile islamice să fie abrogate definitiv. Aici, Imam-ul Azam consideră că suveranitatea și puterea să fie complet în mâinile necredincioșilor.” (4).

Deci, pentru ca această condiție să fie îndeplinită, supremația și dominația în cadrul unei țări musulmane trebuie să fie complet în mâinile necredincioșilor. Dacă, din cauza unor deficiențe, dominația necredincioșilor este incompletă, acel loc nu poate fi considerat „dâr-ul-harb”. Într-adevăr, doar îndeplinirea rugăciunilor de vineri și de sărbători religioase îl transformă în „dâr-ul-islâm”. Și tot conform ijtihadului lui Isticabî, din rândul fuqahâ,

„Dacă într-o țară se poate pune în aplicare măcar un singur precept al Islamului, acea țară este ‘Dar al-Islam’ (Țara Islamului).“

Potrivit lui Ibn Abidin, „Dacă într-o regiune sunt aplicate simultan regulile musulmanilor și ale politeiștilor, atunci acea regiune este totuși…

în ‘dârülislâm’

(5). În Bezzaziye, „în timpul vizitei Profetului (pace fie cu el) la Medina, unde domneau evrei și politeiști, a început să pună în aplicare practicile islamice, ceea ce a dus la transformarea acelui loc…

«dârülislâm»

se menționează că „a efectuat o revoluție” (6).

2. Acea regiune va fi adiacentă teritoriului de război,

adică, granițele și hotarele acelei țări vor fi complet înconjurate de necredincioși. Dacă vreuna dintre granițele unei țări…

«dârülislâm»

la muttasıl, adică dacă este o țară vecină cu o țară musulmană, acea țară

«dârülharp»

nu este posibil. Deoarece

Potrivit Imamului A’zam, „Musulmanii care sunt vecini cu o țară musulmană nu sunt considerați complet înfrânți. Ei pot continua relațiile lor religioase, morale, ideologice, sociale, politice, comerciale și tradiționale cu acea țară musulmană; pot menține vii simbolurile islamice.”

Este necesar să se clarifice un aspect. Condiția de a fi inconfortat de ne-musulmani se referă nu la statele islamice independente, ci la provincii, sate și orașe aflate sub dominația unui stat ne-musulman și incapabile de autoapărare (cum ar fi satele musulmane din Rusia). De fapt, în explicațiile teologilor pe acest subiect, se folosesc termenii „belde” (localitate) sau „dar” (casa), nu „stat”. Un stat islamic independent, capabil de autoapărare, nu devine „dâr-ul-harb” (casa de război) nici măcar dacă este inconfortat de state ne-musulmane din toate părțile.

3. Nu va mai rămâne înăuntrul ei niciun musulman sau zimmî credibil, care să fie demn de încredere.



Cu alte cuvinte, musulmanilor sau zimmilor (minorităților ne-musulmane) care anterior aveau securitatea vieții și a proprietății în acel loc, li se va fi anihilată această securitate prin invazia infidelilor. Această a treia condiție este valabilă doar în cazul în care o așezare islamică este invadată de infideli.

Serahsî

declarația pe care o face în acest sens este următoarea:

„Prezența unui musulman sau a unui zimmī credibil într-o localitate este dovada că dominația politeiștilor nu este totală. Întrucât, jurisprudența islamică se bazează pe elementele esențiale, nu pe cele accidentale. Aici, elementul esențial este că localitatea…”

«dârülislâm»

este ca un zimmî sau un musulman să rămână acolo. Prezența unui zimmî sau a unui musulman reprezintă un semn al originii. Atâta timp cât acest semn există, înseamnă că a rămas o urmă a originii, iar acea regiune continuă să fie considerată „dâr-ul-islâm” (țara Islamului). (7)

Să explicăm acum, cu un exemplu, cele trei condiții propuse de Imam-ı A’zam:

Andalusia, care a fost anterior o țară musulmană, a fost ulterior ocupată de creștini. Musulmanii nu mai aveau nici siguranța vieții, nici a averii, iar legile necredinței erau aplicate în totalitate. Această țară nu avea nici o graniță cu vreun stat musulman, iar cum cele trei condiții propuse de Imam-ul Azam s-au împlinit simultan în Andalusia,



«dârülharp»

dir.

Imameyn, pe de altă parte,

«dârülislâm»ului


«dârülharp»

să facă o revoluție

«la aplicarea integrală a legilor politeiste acolo și la supremația absolută a ne-musulmanilor asupra musulmanilor»

Au fost obligați să facă acest lucru. Acest lucru depinde de ocuparea completă a unei așezări musulmane de către ne-musulmani. De exemplu, Batumi, aflat sub dominația rusă totală, unde legile ne-islamice se aplicau integral, era, conform Imamilor,

«dârülharp»

dacă se permite aplicarea oricărei norme islamice în Batumi,

(cum ar fi săvârșirea rugăciunilor de Eid și de vineri)

în conformitate cu doctrina Imameyn,

«dârülharp»

nu mai este.

Să analizăm acum dacă cele trei condiții propuse de Imam-ı A’zam sunt valabile pentru țara noastră:

Țara noastră

-Lăudat fie Dumnezeu-

de secole

«Țara Islamului»

Această situație se păstrează și astăzi. Cu excepția unor aspecte legate de tranzacții, prevederile referitoare la credință, moralitate și cult sunt practicare liber și deschis. Mai mult, nu există niciun impediment legal care să împiedice aplicarea de către indivizi a majorității prevederilor referitoare la tranzacții.

Statul nostru a preluat pe cont propriu îndeplinirea anumitor servicii religioase și a constituit instituții pentru a le desfășura.

«Direcția Generală a Afacerilor Religioase»

a fost instituită. Predicile din pulpitele transmit învățături religioase, explicând Islamul. Oficiile de mufti, care sunt autorități de interpretare a jurisprudenței islamice, funcționează efectiv în toate provinciile și districtele, iar sute de cursuri de Coran sunt active. Riturile islamice, cum ar fi rugăciunea de convocare la rugăciune (ezan), rugăciunea de grup, rugăciunea de vineri, rugăciunile de sărbători și pelerinajul la Mecca (Hajj), continuă să existe în mod viu și activ. Din mii de moschei și mescidi, rugăciunea de convocare la rugăciune (ezan) este recitată de cinci ori pe zi, iar rugăciunile de grup, rugăciunile de vineri și rugăciunile de sărbători pot fi efectuate liber. Musulmanii care doresc pot efectua pelerinajul la Mecca (Hajj) și Umra. Publicarea Coranului și a operelor islamice se face liber. Sărbătorile religioase sunt recunoscute oficial ca zile libere.

Musulmanii pot să-și numească copiii cum doresc, iar tradiții precum recitarea Coranului, mevlit (ceremonie religioasă), nunta de circumcizie etc. continuă să existe. Învățarea religiei este obligatorie. Mii de licee Imam-Hatip și instituții de învățământ superior religios, deschise de stat, pregătesc clerici. Deplasarea spre și dinspre țările musulmane este liberă. Programe religioase sunt prezentate la radio și televiziune de stat, iar aceste programe sunt intensificate în nopți sfinte și în luna Ramadan.

Având în vedere acest aspect,

Prima condiție menționată de Imam-ı A’zam, adică

«Condiția ca legea blasfemiei să fie aplicată în procent de 100%»

Aceasta nu este, cu siguranță, o chestiune de dezbatere pentru Turcia. Având în vedere acest aspect, condițiile propuse de Imamayn nu sunt valabile nici pentru țara noastră. De fapt, prima condiție menționată de Imamayn este identică cu prima condiție a Imam-ı A’zam, iar a doua condiție…



«învingerea totală a nemusulmanilor asupra musulmanilor»

Întrucât, națiunea noastră musulmană, fie laudat Allah, nu este guvernată de un stat ne-musulman, ca musulmanii din Rusia, Grecia sau Bulgaria. Guvernanții acestei națiuni provin din sânul ei și sunt din rândul ei. Pe scurt, această națiune se guvernează singură.

Privind a doua condiție propusă de Imam-ı A’zam, aceasta nu se aplică nici Turciei. O mare parte din granițele țării noastre sunt limitrofe cu state musulmane. Mai mult, din explicațiile noastre referitoare la a doua condiție, se deduce clar că, chiar dacă Turcia ar fi, ipotetic, înconjurată de state ne-musulmane, Turcia totuși…

«dârülharp»

Nu este posibil. Întrucât Turcia este un stat independent, are puterea de a se apăra și de a-și menține independența.

A treia condiție este, de asemenea, absolut inacceptabilă pentru țara noastră. În primul rând, națiunea noastră nu este sub dominația unui stat străin, deci nu se poate vorbi de condiția de protecție, adică de siguranța vieții și a proprietății. În țara noastră, chiar și minoritățile au siguranța vieții și a proprietății, precum și libertatea de cult. Într-un stat nemusulman, prezența chiar a unui singur musulman care trăiește în siguranță este considerată ca dovadă că politeiștii nu au dominația totală în acel loc, în timp ce în această țară, unde trăiesc în siguranță 70 de milioane de musulmani…

«dârülharp»

Este o adevărată realitate, ca soarele, care nu poate fi negată.

In fine:

După cum se înțelege din explicațiile de mai sus, niciuna din cele trei condiții puse de Imam-ı A’zam nu se aplică Turciei. Mai mult, conform mezhebului Şafi’i, o așezare care a fost anterior guvernată de musulmani (multe părți ale Rusiei, Crimeea, Caucaz, Buhara, Andaluzia, Bulgaria) este supusă dominației musulmane pînă la Ziua Judecăcii.

«dârülislâm»

este.

Dârülharp

un alt aspect pe care îl invocă cei care ridică problema este că

Toate actele de cult care au loc într-o țară care nu este guvernată de principii islamici sunt invalide.

este o opinie. Această opinie și afirmație nu au niciun fundament religios sau bază teologică.

Musulman, fie

Dar al-Islam

fie ca, fie că

în timpul războiului

, în orice situație, este obligat să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu și să evite interdicțiile. Adorarea este scopul creației omului, sensul existenței sale. Nicio situație nu îl poate împiedica să îndeplinească această înalta sarcină.

Este un fapt binecunoscut că Islamul crește azi ca o avalanșă în întreaga lume; numărul celor care se convertesc la Islam în Franța, Anglia, Germania, Africa și America este în continuă crește. Acești noi musulmani acționează cu conștiința și hotărârea de a îndeplini complet obligațiile religioase și ritualurile religioase în mediile ne-islamice în care se află. Dacă afirmația menționată ar fi valabilă, credința și ritualurile acestor noi musulmani ar fi lipsite de sens. Eforturile lor religioase nu ar putea merge mai departe decât o încercare zadarnică. Acest lucru ar duce la concluzia că Islamul nu se poate practica, nu se poate fi religios în țări ne-musulmane. Mai mult, nu ar exista niciun convertit la Islam. (*)

Prin urmare,

în timpul războiului

A afirma că rugăciunea nu are valabilitate înseamnă a priva musulmanii de un semn important care îi distinge de ne-musulmani, punându-i în pericol de a fi tratați ca ne-musulmani.

Un alt aspect care a fost interpretat greșit este:

în timpul războiului, săvârșirea păcatelor este permisă, ca și cum ar fi permisă

este interpretarea. Însă sentința păcatului,

Dar al-Islam

și, de asemenea,

în timpul războiului

este același. Caracterul păcatului rămâne; pedeapsa și responsabilitatea din viața de apoi sunt fixe. Dar pedeapsa lumească a păcatelor, din lipsa de milă,

în timpul războiului

Nu există posibilitatea de aplicare.

În timpul războiului

Permiterea unor tranzacții interzise, cum ar fi perceperea dobânilor, nu poate fi considerată ca o dovadă a libertății de a comite acte interzise. Deoarece aceste tranzacții,

în timpul războiului

…dar are loc între musulmani și ne-musulmani și este permisă dacă aduce beneficii musulmanilor. Din acest punct de vedere, un musulman poate lua dobânzi de la un ne-musulman, dar nu poate să-i dea dobânzi. Între musulmani, însă, astfel de tranzacții nu sunt permise.

Înainte de a încheia discuția, dorim să atragem atenția asupra unui aspect:

Așa cum a fost în toate epocile, și astăzi cea mai mare binefacere pe care o putem face oamenilor este să-i învățăm adevărurile credinței, să-le imprimăm în suflete cunoașterea, dragostea și respectul față de Dumnezeu; să-i instruim în privința principiilor Islamului, să-le inculcăm în inimile și mințile lor moralitate, justiție, dreptate. Să instaurăm unitate și armonie, ascultare și respect, compasiune și milășenie printre ei; să-le imprimăm în conștiință dragostea de patrie și națiune, respectul față de locurile sfinte. A renunța la astfel de servicii, a căror cunoaștere și transmitere nu sunt nici obligatorii, nici necesare…

«dârülharp»

A prezenta problema ca si cum ar fi cea mai mare problema a Islamului nu face altceva decat sa tulbure poporul si sa confuzeze inimile.

Click here for more information:

– DÂRÜ’L-HARB

Note de subsol:

(1) Bilmen, Ö. Nasuhî; Dicționar de Drept Islamic și Termeni de Jurisprudență, III/394.

(2) Bilmen, Ö. N. op. cit., III/335.

(3) Kuhistani, II/311.

(4) Serahsî, Mebsût, X/114.

(5) Ibn Abidin, Şerhul-Durr al-Muhtar, IV/175.

(6) Bezzaziye, VI/312.

(7) Serahsî, op. cit., X/114.


(*)

Este o regulă bine stabilită că,

în timpul războiului

înjur;

Dar al-Islam

și aici starea de credință este luată ca principiu. Pe baza acestui principiu,

în timpul războiului

Dacă într-un loc se găsește un mort fără proprietar, acel mort este considerat, fără îndoială, ca aparținând celor necredincioși. Este dus și îngropat în cimitirul ne-musulmanilor. Adecă a fi musulman se bazează doar pe mărturisirea cu limbă sau pe îndeplinirea ritualurilor religioase în timpul vieții. Însă

Dar al-Islam

Dacă se găsește un mort fără proprietar, se procedează la tratamentul musulman al acestuia, fără a se căuta vreun semn. Se săvârșește rugăciunea funerară și se îngroapește în cimitirul islamic.

Cu salutări și rugăciuni…

Islamul prin întrebări