Dragul meu frate,
Această lume este un loc de muncă și efort, nu un loc de răsplată și confort. Datoria principală a omului este să-L cunoască pe Dumnezeu și să trăiască conform cu măsura pe care El a stabilit-o. Și drumul spre aceasta trece prin rugăciune și cult.
Culte religioase se împart în două categorii:
1.
Actele de cult pozitive.
2.
Actiuni de cult negative
Partea pozitivă a cultului religios
sunt practici religioase pe care le cunoaștem, cum ar fi rugăciunea și postul.
Partea negativă este
Sunt răsplăti mari pe care omul le câştigă în faţa bolilor, necazurilor şi calamităţilor, ca urmare a recunoaşterii propriei neputinţe şi slăbiciuni şi a căutării refugiu la Dumnezeu şi a răbdării.
Pe de altă parte, cele mai grele necazuri au fost suportate de cei mai iubiți slujitori ai lui Allah – în frunte cu Profetul (pace fie cu el) – profeti și slujitori sfinți. Dacă, cum se crede, necazul ar fi neapărat ceva rău, atunci Allah nu ar trimite necazuri și necăzuiri celor mai iubiți slujitori ai Săi. Întrucât, cum se arată în hadisul-i-șerif:
„Cei care sunt supuși celor mai mari necazuri și dificultăți sunt cei mai buni și mai perfecți dintre oameni.”
(1)
Motivul pentru care calamitățile și necazurile afectează mai mult musulmanii este că ei ispășesc în această lume greșelile pe care le-au comis și pedepsele pe care le-au săvârșit, astfel încât să nu fie lăsați să răspundă la Judecata de Apoi. Așa cum greșelile mari și crimele sunt judecate în tribunale mari, iar pedepsele mici sunt aplicate în instanțe mai mici, la fel, greșelile credincioșilor cu păcate minore sunt purificate în această lume prin diverse calamități și necazuri, astfel încât să nu fie lăsați să răspundă la Judecata de Apoi. Însă, pedepsele celor care au săvârșit păcate mari, necredincioșii, sunt amânate pentru Judecata de Apoi, adică iadul, locuința pedepsei veșnice, întrucât calamitățile și necazurile acestei lumi sunt insuficiente pentru a le ispăși.
Creștinii, pentru păcatele săvârșite, sunt adeseori pedepsiți în această lume cu necazuri și calamități, astfel încât pedeapsa să fie ispășită în viața de acum, să nu mai fie pedepsiți în viața de apoi. Însă, din cauza gravitații păcatelor și nedreptăților săvârșite de necredincioși și tiran, necazurile și calamitățile din această lume nu echivală cu pedeapsa lor, astfel că pedeapsa lor este lăsată complet pentru viața de apoi. La fel cum chiar în această lume, micile infracțiuni sunt judecate în instanțe mici, iar pedepsele pentru crime grave sunt pronunțate în instanțe superioare.
Desigur, socoteala celui care a adus necazuri la mii de milioane de oameni nu se va da în lumea asta. O pedeapsă ca iadul este potrivită doar pentru păcatele lor.
(1) el-Münâvî, Feyzü’l-Kadîr, 1:519, nr. 1056; el-Hâkim, el-Müstedrek, 3:343; Buharî, Merdâ: 3; Tir¬mizî, Zühd: 57; İbni Mâce, Fiten: 23; Dârimî, Rikâk: 67; Müsned, 1:172, 174, 180, 185, 6:369.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
