Dragul meu frate,
Pregătirea și înmormântarea unui credincios mort,
adică spălarea, înmormântarea, rugăciunea funerară și înmormântarea sunt obligatorii pentru musulmanii rămași, în măsura în care sunt îndeplinite de un număr suficient de persoane.
(1) Dacă un musulman sau câțiva musulmani îndeplinesc acest rol, ceilalți sunt eliberați de responsabilitate. Dar dacă nimeni nu îndeplinește acest rol, toți sunt responsabili.
Spălarea, înmormântarea și rugăciunea funerară, precum și îngroparea mortului, fac parte din sharia-ul vechi. Conform unui raport transmis de Ubayy ibn Ka’b (m. 21/642), la moartea lui Adam (as), îngerii au adus din rai pânze de înmormântare și parfumuri, l-au spălat, înmormântat și parfumat pe Adam. Apoi au săvârșit rugăciunea funerară, l-au așezat în groapă săpată, l-au acoperit cu cărămizi și l-au egalizat cu pământ. După ce au terminat aceste lucruri, au spus fiilor lui Adam:
„O, fii ai lui Adam, aceasta este legea voastră, religia voastră, pe care o practicăm. De acum înainte, să vă ocupați de ceremonii funerare și de înmormântarea morților voștri așa cum ne-ați văzut pe noi făcând.”
(2)
au spus. În toate religiile divine, de la Adam (as) încoace, morții sunt tratați în același mod.
Într-adevăr, Profetul Muhammad (pace fie cu el), mesagerul religiei Islam, ultima religie cerească, a afirmat că spălarea unui musulman după moarte este un drept al celui decedat față de musulmanii rămași în viață, a poruncit musulmanilor rămași să îndeplinească acest ultim îndatorire față de fratele lor decedat și i-a învățat cum să o facă. Toți imamii mujtahidi sunt de acord că, din cauza acestui ordin al Profetului Muhammad (pace fie cu el), pregătirea și înmormântarea sunt fard-ı kifaye (obligație colectivă). (3)
Spălarea mortului este un act de respect față de ființa umană, care este o ființă nobilă. Este obligatorie pentru a-l curăța și a-l onora.
Și mortul merită respect. Acest respect, pe de o parte, reprezintă o consolare pentru cei rămași, iar pe de altă parte, subliniază că moartea nu este nimicire, ci că decedatul pleacă spre patria sa, spre locuința sa veșnică, și că scopul este de a-l trimite acolo curat și pur. Spălarea mortului, ca pe un copil nou-născut, simbolizează, pe de o parte, acest proces de renaștere, iar pe de altă parte, reprezintă îndepărtarea impurităților, prafului și murdăriei acumulate pe parcursul călătoriei pământești, a vieții terestre. După spălare, mortul este înfășurat în vălul mortuar, ca un copil nou-născut în cămașă, și așezat cu mare atenție în leagănul său.
Note de subsol:
1. Ibn al-Humam, Kamal al-Din Muhammad b. Abdul Wahid, Şerhu Fethi’l-Kadir, vol. I, p. 447. Bulak, 1315 h; al-Tahṭāwī, Hāshiyat al-Ṭāṭāwī alā Maraqi al-Falah, p. 447. Egipt, 1970.
2. Ibn Kesir, al-Bidâye ve’n-Nlhâye, vol. I, p. 98, Beirut, 1977; A b. Hanbel, Müsned, vol. V, p. 136.
3. Viața în mormânt, Docent Dr. Süleyman Toprak.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
