Dragul meu frate,
La recitarea formulei de credință, se pronunță numele mamei, nu al tatălui.
A se adresa persoanei decedate folosind numele mamei sale,
Aceasta se bazează pe o recomandare a Profetului Muhammad (pace fie cu el), chiar dacă senedul (lanțul de transmisie) este slab.
Și înțelepciunea sa,
dreptul la maternitate și compasiunea maternă
poate fi din cauza faptului că sunt mai multe.
Între teologi au existat opinii divergente cu privire la administrarea de îndemnări (tasliyat) după ce mortul a fost pus în mormânt și ceremonia de înmormântare a fost finalizată; unii au susținut că, odată pus în mormânt, mortul nu mai poate auzi pe cei din lumea vie,1 și că, prin urmare, îndemnările nu ar aduce niciun beneficiu mortului și nu ar trebui administrate. Alții, care au susținut că mortul din mormânt ar putea auzi pe cei vii, dar nu invers, au afirmat că îndemnările ar fi permise, invocând ca argument adresarea profetului Muhammad (pace fie cu el) la locuitorii mormântului din Badr, ca dovadă că morții pot auzi pe cei vii, dacă Allah dorește.2
Imam Malik,
„Învățați-i pe morții voștri să pronunțe ‘La ilaha illallah’.”
3
din hadisul ”
morții
din,
„pacienți în stare terminală”
precizând că se referă la asta, el afirmă că, întrucât nu există o informație autentică despre inculparea morților după înmormântare, inculparea morților este considerată mekruh (nedorosit).4
Ibn Shafi’i, pe de altă parte,
El afirmă că cuvântul „mevtâ=morți” din hadisul menționat mai sus are sensul literal, indicând că recitarea de rugăciuni după înmormântare este recomandată.
Imam Ahmad ibn Hanbal
este de acord cu Şafi’î.
Ibn Hanbal, pe de altă parte,
în timp ce unii spun că îndemnul nu este nici obligatoriu, nici interzis, și că oamenii sunt liberi să-l dea sau nu după înmormântare,5 alți ulema afirmă că îndemnul este recomandat, menționând că Profetul (pace fie cu el) a ordonat să se dea un îndemn după înmormântare.
Într-un hadis transmis de Abu Umame (m. 9/630) pe acest subiect, Abu Umame a spus că l-a auzit pe Profetul (pace fie cu el) spunând:
„Când unul dintre frații voștri religiosi moare și văpați pământ peste mormânt, să se ridice cineva din mijlocul vostru și să stea la capul mormântului lui și să spună:
‘Hei, fiul lui cutare!’
Mortul aude, dar nu poate răspunde. Apoi să spună din nou:
‘O, fiul lui…’ (sau ‘O, fiul lui bla-bla-bla’)
mort;
‘Tu ne-ai arătat calea, fie cu tine mila lui Dumnezeu.’
îi va spune, dar voi nu veți auzi. Apoi să spună:
„O, robul lui Allah, amintește-ți de făgăduința pe care ai dat-o părăsind lumea aceasta. Ai mărturist că nu există alt zeu decât Allah și că Muhammad (pace fie cu el) este profetul Lui. Ai recunoscut că Allah este Domnul tău, Islamul este religia ta, Muhammad (pace fie cu el) este profetul tău, Coranul este ghidul tău, iar Kaaba este calea ta…”
„6
Atunci, Munkar și Nekir s-au ținut de mână, iar unul a zis celuilalt:
„Hai să plecăm. Ce se mai poate face lângă cineva căruia i se insinuează să răspundă aşa.”
der.Unul dintre Sahabi a întrebat ce ar trebui să facă cel care rostește rugăciunile funerare dacă nu cunoaște numele mamei defunctului. Profetul (pace fie cu el) a răspuns:
„Se atribuie Eve.”
adică, menționează-o pe Eva ca fiind mama sa”, a spus el.7
Acest hadis este considerat slab și, prin urmare, este abandonat. Ceia ce consideră că transmiterea lui este permisibilă (müstehab) spun că, întrucât slăbiciunea sa nu este gravă, iar cuvântarea lui Damre ibn Habib al-Humusi, un tâbir, o susține, se acționează conform conținutului său… Întrucât practica Ummah-ului (comunității musulmane) este conformă cu aceasta.
Damre b. Habib a spus:
„Când mormântul mortului era acoperit cu pământ și nivelat, iar oamenii începeau să se împrăște, ashaabii considerau că era bine să stai lângă mormânt și să spui:
„Hei, tu, spune ‘Nu există alt zeu decât Allah’!”
Îl repetă de trei ori. Apoi, adresându-se din nou Mortului:
‘O, [numele], Dumnezeul meu este Allah, religia mea este Islam, iar profetul meu este Muhammad (pace fie cu el).’
îi spune mortului.”Aceeași vorbă a fost relatată și de Sa’ld b. Mansûr (m. 175/745), tot din generația Tabi’in.8
Pe scurt, putem spune că:
Este permis să se facă rugăciuni de intercesiune după înmormântare, dar nu este o obligație strictă. Nu există niciun raport care să arate că Profetul (pace fie cu el) a făcut rugăciuni de intercesiune. Însă, din partea Sahabilor (compagnoilor) și a Tabi’in (urmăritorilor) au rămas relatări ca cele de mai sus. În acest sens, teologii au trei opinii distincte, așa cum s-a menționat mai sus:
Mekruh, mubah și mustahab.
Întrucât majoritatea Ummet-i Muhammed a considerat întotdeauna acest gest ca ceva bun și l-a practicat, ba chiar au existat oameni care au lăsat testamentul ca să li se recomande să-l facă, este cel mai bine să spunem că este un gest bun.
Dar, întrucât nu dispunem de o textură clară pe acest punct, nu se impune nici o obligație, nici o interdicție.
Fiecare este liber să decidă dacă dă sau nu îndemnuri celui mort, cine dorește le dă, cine nu, nu le dă.
Surse:
1. Argumentele celor care susțin că morții nu pot auzi pe vii sunt:
„(O, Mesia) tu nu poți să-i avertizezi pe morți…”
cu versetul (Rûm, 30/52),
„…Tu nu vei face ca cei din morminte să audă.”
Ei menționează versetul (Fâtir, 35/22) și califică discursul Profetului (pace fie cu el) adresat celor din tabăra de la Badr ca o predică și o sfat adresat discipolilor săi. (el-Hapruti, Abdullâtif, Tekmile-i Tenkihu’l-Kelâm, p. 145, ist.)
2. el-Harputi, p. 145-146, ist. 1332; Ibnü’l-Hümâm, I/446-447.
3. Musli, Sahih, Cenaze. l, II/631.
4. el-Ceziri. I/501; Seyyid Sabık. I/548; Hasan el-Idvi, p. 9-10.
5. el-Ceziri, I/501.
6. În prezent, în rugăciunile de înmormântare se menționează și alte principii ale credinței (vezi el-Ceziri, I/501; Abdullah Siracu’d-Din, p. 60).
7. Suyuti, Şerhu’s-Sudûr, vol. 44 b; 176 b: Hasan el-Idvi, p. 10; Rodoslzâde, Ahvâl-i Âlem-i Berzah, vol. 12b-13 a; Seyyid Sabık, I/547; Abdullah Siracuddin, p. 60-61
8. Muhammed b. Ismail. S. Selim, I/203; S. Sabık, I/547.
9. Hasar, 32, Egipt, 1316 h.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
