Dragul meu frate,
Jurisprudență
Este cea mai mare binefecință și dar al lui Dumnezeu acordat acestei comunități.
Există multe motive de înțelepciune în faptul că Dumnezeu a lăsat interpretarea adevărurilor, semnelor și simbolurilor din Coran, care sunt deschise la interpretare, în mâinile cărturilor comunității. Dacă Dumnezeu ar fi comunicat în mod clar prevederile deschise la interpretare, toate aspectele detaliate ar deveni obligatorii, iar cei care le contravin ar cădea în necaz.
O altă lecție de viață:
Prin deschiderea instituției ijtihad, Dumnezeu a acordat rațiunii o parte în extragerea preceptelor religioase din versete și hadisuri, onorând astfel Umma-i Muhammedi și ulema-i săi.
Cel mai de preț dar divin este mintea.
Intelectul este o lumina divină, o esență subtilă și nobilă care dezvăluie adevărul ființelor și secretele universului. Cele mai profunde semnificații și adevăruri ale Coranului sunt înțelese prin intermediul acelei esențe. Da, intelectul este cea mai înaltă manifestare a harului, bunătății, grației și generozității lui Dumnezeu. Cu toate acestea, oamenii nu se află la același nivel în privința intelectului și a cunoașterii.
Chiar dacă esența cunoașterii este una, înțelegerea ei este diferită de la om la om. Mii de oameni pot primi aceeași lecție de la un același învățat, dar fiecare va primi un nivel diferit de înțelegere și cunoaștere. Datorită diferențelor de capacitate, fiecare va fi favorizat cu înțelegere și cunoaștere proporțional cu propriile abilități.
Oamenii cu mintea slabă și orizonturi limitate nu înțeleg nici măcar cele mai evidente lucruri. Acuirea tainelor și a adevăratelor este sarcina celor cu mintea matura. Cunoștințele dobândite de cel care nu poate descoperi aceste tainuri prin rațiune și conștiință nu constituie o cunoaștere deplină; vor exista lipsuri în judecățile și reflecțiile sale.
Da, deși în Ummet-i Muhammed s-au născut mulți savanți, erudiți, filozofi și sufisti în toate ramurile științei, numărul celor care au atins gradul de ijtihad este foarte mic. Domeniul și profunzimea cunoștinței și științei legate de ijtihad sunt imense. Este un ocean pe care nu toți scafandrii pot să-l traverseze. Este un ocean care conține multe adevăruri pe care nu toți ochii și mințile perspicace pot să le înțeleagă. Nimeni nu poate să-i descopere adevărata esență.
Jurisprudență
Este un subiect dificil și un mister profund. Nu este un domeniu pe care să-l poată explora orice capacitate, orice minte și inteligență.
A extrage din adâncurile acelora mari perle, diamante prețioase și alte comori, este un privilegiu rezervat exclusiv imamilor mujtahidi, și în special celor patru imami.
Religia islamă este cea mai perfectă religie. Într-adevăr, Dumnezeu a spus:
„…Astăzi am împlinit religia voastră și am completat binecuvântarea Mea asupra voastră…”
(Maida, 5/3)
a spus. Coranul conține prevederi clare cu privire la credință, cult și comportament, precum și principii și legi suficiente pentru a rezolva evenimente noi care ar putea apărea până la sfârșitul lumii. Însă, extragerea de concluzii din acestea este posibilă doar prin ijtihad (interpretare juridică).
Da, locul ijtihadului în religia islamă este de o importanță crucială. Multe nevoi ale musulmanilor au fost satisfăcute grație acestui institut. Este binecunoscut că, odată cu trecerea timpului, apar noi evenimente. Principiile fundamentale, regulile universale care pot răspunde la toate acestea, se găsesc în Coran și Hadit. Însă nu toți pot înțelege aceste sensuri profunde și ascunse. Ijtihadul, prin urmare, a permis cărturilor să extragă din Coran și din Hadit (prima interpretare a Coranului) concluzii de grad secund, rezolvând astfel problemele oamenilor.
Da, omule,
Însă, omul se poate salva de greșeală doar urmând calea indicată de Coranul Kerim și Sunna Profetului.
Fiindcă aceste două surse sunt o torță de lumină a căii dreate, stabilite și determinate de Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
În esență, majoritatea prevederilor religioase sunt stabilite prin parte clară a Coranului și a Hadith-urilor. Această parte, conform cu expresia lui Bediuzzaman, este:
„Coranul și Sunna, care este interpretarea Coranului, sunt bunuri. Dacă problemele de ijtihad sunt aur, acestea sunt stâlpi de diamant.”
Iată cum cărturii au profitat la maximum de aceste două comori,
„Dumnezeu acordă înțelepciune cui vrea.”
Au fost cu adevărat vrednici de versetul coranic. Profetul Muhammad (pace fie cu el) a subliniat importanța ijtihadului și valoarea și rangul ijtihadului prin următoarele hadisuri:
„Cel care emite o interpretare juridică (ijtihad) primește o dublă răsplatuă dacă are dreptate, iar dacă greșeste, primește o răsplatuă.”
[vezi Abu Dawud, Kada’ (Akdiye), 2]
Prin eroare, respectiv lipsa de acuratețe, în hadisul-i-şerif se înțelege imposibilitatea de a găsi ceva mai corect. Muhammad ibn Hazm, în acest sens,
„Eroarea de aici se referă la lipsa de acuratețe a argumentului. Nu este o eroare care să-l scoată pe posesorul ei din cadrul religiei. Căci, dacă ar fi fost scoas din cadrul religiei prin ea, nu i s-ar fi acordat răsplata pentru ea.”
așa se spune. Cu toate acestea, subliniem cu importanță că o persoană care nu este competentă în interpretarea (ijtihad) nu este scuzată, ci este păcătoasă, dacă greșește în hotărârea pe care o pronunță.
La Badr, nu se primise încă vreo revelație divină cu privire la modul de tratare a prizonierilor de război. Profetul (pace fie cu el) a consultat, ca de obicei, pe Companioni cu privire la orice chestiune care nu i-a fost revelată. Abu Bakr era de părere că prizonierii ar trebui eliberați contra răscumpărare. Umar, pe de altă parte, era de părere că prizonierii ar trebui uciși imediat. Unii Companioni au susținut opinia lui Umar, alții pe cea a lui Abu Bakr. Întrucât a apărut o dezacordare, Profetul (pace fie cu el) a preferat opinia lui Abu Bakr, și s-a acționat conform acesteia.
Însă, în privința acestui aspect, a fost revelat versetul care a provocat avertismentul divin:
„Nu este demn de niciun profet să aibă prizonieri pe pământ, până când nu va fi stabilită supremația (și nu va fi zdrobită necredința). Voi doriți bunurile lumești trecătoare, în timp ce Allah dorește (pentru voi, veșnic) viața de apoi.”
(Al-Anfal, 8/67)
Acest verset nu infirmă ijtihadul lui Abu Bakr, ci arată că opinia lui Umar Faruk este superioară. Deci, ambele opinii contradictorii au fost aprobate. Din acest verset se înțelege că fiecare expert în ijtihad este corect în opinia sa. Dacă opinia lui Abu Bakr ar fi fost greșită, versetul ar fi fost revelat înainte de executarea hotărârii. Prin urmare, avertismentul divin revelat în acest sens se datorează preferinței operei contrar celei mai bune.
Scopul lui Abu Bakr era să armeze și să întărească soldații musulmani împotriva inamicului cu răscumpărările obținute de la prizonieri. Scopul lui Omar, pe de altă parte, era să prevină corupția pe pământ prin eliminarea lor fizică, întrucât nu arătau niciun semn de reformă.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
