Dragul meu frate,
Este necesar să se oferească îndrumare în funcție de situația fiecărei persoane.
Din acest motiv, la transmiterea mesajului nu ar trebui să ne limităm la formule fixe, ci să adaptăm mesajul în funcție de situația interlocutorului.
1.
Ce fel de necredință este necredința interlocutorului;
Este necesar să se stabilească dacă problema se referă la întregul sau doar la anumite aspecte, astfel încât să se acorde atenția necesară aspectelor care necesită atenție. Între timp, nu ar trebui să se pierda timp și energie inutilă cu cineva care este orb de prejudecăți sau indiferent.
2.
Nivelul cultural al interlocutorului
Este esențial să se cunoască orizontul social al persoanei și să se vorbească cu ea într-o limbă pe care o poate înțelege.
Încercarea de a explica ceva cuiva cu un nivel cultural înalt de către cineva cu mai puține cunoștințe este, în general, întâmpinată cu reacție negativă. Mai ales în zilele noastre, este imposibil să explici ceva cuiva cu un ego foarte dezvoltat, mai ales dacă acesta crede că știe deja ceva. Este necesar să-i explici lucrurile pe care trebuie să le știe, la nivelul lui, fără să-i dai impresia că vorbești cu cineva inferior, altfel scopul nu va fi atins.
Este, de asemenea, foarte important să folosiți un limbaj pe care interlocutorul dumneavoastră îl poate înțelege.
Astăzi, defectele de gândire au afectat limba noastră la un nivel atât de profund, încât este practic imposibil să se afirme că generațiile care trăiesc în interiorul aceleiași granițe naționale folosesc aceeași limbă. Într-adevăr, se poate considera că presa și televiziunea, ca elemente unificatoare, ar putea face lucruri pozitive în privința limbii și stilului unice. Însă, generațiile sărace, captivând inimile lor la diverse ideologii, având cărți, ziare și reviste proprii, în funcție de grup, nu pot scăpa de a trăi ca secte izolate. Terminologii și metodologii separate creează abisme insurmontabile între generații.
Prin urmare, este necesar să se determine cu precizie ce cuvinte și metode de comunicare sunt cunoscute de persoana căreia se intenționează să i se explice ceva. Altfel, comunicarea va seamănă cu o conversație confuză între doi străini care nu se cunosc, iar noi nu credem că ar fi de mare folos. Se acordă o atenție deosebită clarității maxime a scopului și a terminologiei care va clarifica scopul.
3. Este necesar ca lucrurile pe care le vom explica să fie cunoscute dinainte.
Este esențial să pregătim răspunsuri convingătoare la eventualele întrebări care ar putea să apară cu privire la aspectele pe care le vom prezenta.
4.
În expunere, nu se trebuie să se intre cu niciun caz în dialectică sau în obligativitate.
Această metodă, care iritează ego-ul individului, este totodată ineficientă. Înmulțirea și dezvoltarea luminii credinței în inimă depinde de o relație strânsă cu Cel care creează acea credință. Fără a lua în considerare satisfacția și protecția Sa, chiar dacă disputele contradictorii și dezbaterile metodice ale celor nepăsători ar reuși să constrângă și să tăcească adversarul, nu se poate afirma cu certitudine că ar avea vreun efect. Mai ales dacă se știe de la început că se va deschide o astfel de arena de dispută și dezbatere, și se ajunge pregătit și cu tensiune ridicată… aceștia vor pleca cu ură, mai degrabă ca adversari decât ca participanți la o dezbatere, și cu furie. La plecare, cu inimile neconvinsate, vor pleca cu gândul de a căuta răspunsuri la lucrurile pe care s-a încercat să li se explice. Restul este binecunoscut… Vor consulta prietenii, vor răsfoi cărți, vor recurși la o mie de mijloace pentru a căuta răspunsuri la lucrurile pe care am încercat să le explicăm. Acest lucru îi va duce cu un pas mai departe spre necredință, contrar scopului pe care l-a urmărit cel care a încercat să-i îndrume.
5. În expunere, trebuie să se vorbească la sufletul interlocutorului.
Fiecare frază ar trebui să înceapă și să se termine cu sinceritate și dragoste. Orice aroganță, răutate sau durețe adresate interlocutorului sau ideilor sale va anula complet efectul a ceea ce încercăm să comunicăm, mai mult, va aliena interlocutorul.
Mürşit,
Ca un medic grijuliu hotărât să-și vindece pacientul, el se apropie de el, îl ascultă și trăiește suferințele spirituale ale acestuia în conștiința sa; el este un adevărat apostol și un om al adevărului. Dacă vocea și cuvântul, în această înțelegere, devin muzica și curg în inima celui de vis-à-vis cu o melodie dulce, putem fi siguri că l-am cucerit.
Ar trebui să fim atenți la mimica și gestica interlocutorului nostru și să ne adaptăm în permanență. Astfel, vom evita să repetăm lucruri care îl plictisesc sau îl irita.
Aici, nu trebuie să se uite niciodată un aspect important:
Când interlocutorul nostru pleacă de la noi, va lua cu el sinceritatea gesturilor noastre, privirile noastre zâmbetite și credința și devotamentul care curg din tot ființa noastră, și nu va uita niciodată. Dacă la asta adăugăm și dorința de a ne reîntâlni, vom fi spus mare parte din ceea ce trebuia spus.
6. Nu trebuie să se critice în mod ofensiv ideile greșite sau declarațiile incorecte ale interlocutorului, în aşa fel încât să-i rănească orgoliul.
Mai ales, nu trebuie să se recurse niciodată la lucruri care să-l umilească în fața altora. Dacă scopul este să-i sămânțăm ceva în suflet, dacă este necesar, onoarea noastră trebuie calpătată, mândria noastră zdrobită. Mai mult, este absolut imposibil să-l facem să accepte ceva atingând „punctul sensibil” al interlocutorului. Din contrar, fiecare lovitură îl va îndepărta de noi și de ideile noastre.
7.
Uneori, este bine să-i cunoască pe un ateu de acest fel cu prieteni care au o credință solidă, sunt luminoși din interior și au un comportament bun,
este mai eficientă decât o mie de sfaturi. Cu toate acestea, o astfel de abordare nu este potrivită pentru fiecare necredincios. Prin urmare, cel care îndrumă ar trebui să-și cunoască elevul, în măsura posibilului, și să aplice o metodă adecvată.
8.
Contrar acestui fapt, nu trebuie să se permită niciodată să se întâlnească cu persoane care sunt superficiale în comportament, inconsecvente în gândire, cu o slabă devoțiune și respect față de Creatorul Suprem. Mai mult, trebuie să se prevină cu fermitate contactul cu persoane care, deși se prezintă ca religioase și cunoscute, sunt lipsite de dragoste pentru rugăciune, cu sentimente și gânduri tulburi.
9. Ar trebui să-i acordăm atenție, să-l ascultăm ocazional și să-i oferim ocazia să vorbească.
Trebuie să se țină cont că el este, de asemenea, un om, să fie respectat și să se manifeste toleranță față de opiniile sale.
Profunditatea credinței unui individ îl maturizează și îl face virtuos în măsura în care este orientat spre interior. Însă, în relație cu exteriorul, și mai ales cu cei care nu știu nimic, nu servește altui scop decât să genereze resentimente și ură.
Într-adevăr,
A asculta idei false rănește sufletul și corupe gândurile pure.
Însă, dacă prin suportarea acestor suferințe se câștinește un suflet, trebuie să ne înarmăm cu răbdare.
Altfel, dacă nu-i cunoaștem dreptul de a avea o opinie, dreptul de a se exprima, și vom continua să-l instruim, chiar dacă sala va fi plină de respirația noastră, nimic nu va pătrunde în mintea interlocutorului. Sunt mulți care devin antipatici în acest sens; ca și cum ar pompa apă cu un balot cu fundul găurit, nu au reușit să dea un individ un curs de orientare, în ciuda eforturilor lor imense.
Vai, celor care, în loc să asculte, vorbesc fără a avea măcar bunul-gust de a asculta pe ceilalti!
10. Este util să se precizeze că persoana care relatează nu este singură în așezmintele sale, ci că mulți alții, de pe vremuri, au gândit la fel.
Ba chiar, în zilele noastre, este absolut necesar să se arate că, în ciuda unuia sau doi necredincioși, un mare număr de intelectuali au o credință fermă. Și, nu doar în mod abstract, ci cu exemple.
11. În acest context, primul lucru pe care vrem să-l subliniem este, fără îndoială, că „Kelime-i Tevhid” (Declarația de credință în Unicitatea lui Dumnezeu) trebuie să aibă două elemente.
Însă, dacă se simte că a atins convingerea și înțelegerea cu convingere, fie prin cunoștințele anterioare, fie prin ceea ce i s-a oferit în acel moment, se poate trece la alte aspecte.
Atâta timp cât credulitatea nu este ferm ancorată în credință, se trebuie evitat cu tot zorul aprofundarea temelor pe care un necredincios ar putea să le critice.
Ca concluzie, putem spune că
După ce s-a stabilit situația necredinciosului, în cadrul metodologiei menționate, lucrurile care trebuie explicate în primul rând sunt principiile credinței. Abia după ce se simte că inima a găsit liniștea, se creează posibilitatea și oportunitatea de a explica alte probleme. Contrar acestui fapt, așa cum se întâmplă în zilele noastre,
„către cal, carne; către câine, iarbă”
Ca un chelner care nu știe să servească sau nu cunoaște regulile de servire, la prima prezentare a deserturilor pe masă vor fi greșeli de prezentare, iar indiferent cât de mult ne-ar plăcea nouă o astfel de prezentare, ea va avea un efect negativ asupra interlocutorului.
Click here for more information:
Care ar trebui să fie tonul nostru în predicare? Cum ar trebui să predicăm persoanelor care disprețuiesc valorile islamice?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
