Dragul meu frate,
De la scriitori la politicieni, toți au exprimat durerea inimilor lor rănite și au reacționat cu dreptate la ultima criză de insultă. Tot ce s-a scris era adevărat, tot ce s-a spus era frumos. Dar nu se putea spune același lucru despre manifestațiile de stradă. Căci atunci când ideea se transformă în acțiune, controlul trece în mâinile străzii, iar adesea, cei care insultau nu erau aceiași cu cei care primeau bătaie. Oricum… S-a întâmplat. Sentimentele au luat controlul, rațiunii nu-i mai rămăsese decât să se retragă în un colț și să aștepte.
Vreau să privesc problema din altă perspectivă:
Răspunsul la arhitecții acestei crize revenea în primul rând preotilor și profesorilor de orientalism din Occident. Ei cunoșteau foarte bine Profetul (pace fie cu el) și studiaseră, măcar parțial, fructele luminoase ale învățăturilor sale. Cunoșteau bine pe Gazali, admirau pe Geylani, apreciau profund pe Mevlana. Nu puteau nega contribuția enormă a civilizației islamice, a cărei extensie europeană era Califatul Umayyad din Andaluzia, la nivelul de cunoștințe științifice pe care l-au atins astăzi.
Ei vedeau cu uimire și ascundeau cu grijă în cadru:
În Islam, persoana care nu recunoaște profeția lui Isus (a.s.) cade în necredință, renunță la religie. Prin urmare, această religie trebuia să fie divină. Altfel nu se concepea. Cine ar putea impune discipulilor săi interdicția de a defama concurenția?
Toți profeții au fost mesageri ai aceleiași cauze, iar musulmanii sunt obligați să creadă în toți acei mesageri ai adevărului cu credință și respect. Dacă în lumea islamică ar fi fost realizată o caricatură sau un film ofensiv despre Isus (as), cea mai mare reacție ar fi fost din partea savanților islamiști. Dacă clerul occidental ar arăta aceeași sensibilitate, ar schimba direcția ostilității față de creștini, care crește zi de zi în lumea islamică.
„învrăjmașirea ateismului”
se va transforma.
– Ce sens avea insulta asta?
– Cum arăta lumea credinței celui care a făcut asta?
– A făcut asta cu plata, în numele altora?
– Sau pur și simplu împlinise o dorință a propriei sale minți pervertite?
Din punctul meu de vedere, evenimentul ar fi trebuit să fie axat pe aspectele economice, nu pe cele ideologice. Deoarece economia era punctul central al agendei mondiale de astăzi.
Cu acest incident, s-ar fi putut pune capăt și așezatului progresiv al Islamului în Europa.
Pe de altă parte, nici posibilitatea ca scopul să fie împiedicarea aderării Turciei la Uniunea Europeană nu era de exclus.
Această intenție răuvoioasă, precum și altele similare, reprezenta un labirint întunecat pentru noi.
Referitor la a doua posibilitate,
La acest punct, îmi vine în minte o întrebare:
Era acest bărbat un creştin fanatic sau un ateist ostil religiei?
Eu cred mai mult în a doua variantă. Căci știu că în lumea occidentală majoritatea oamenilor nu mai cred în trinitate, consideră ridicole superstițiile preoților despre iertarea păcatelor și, din acest motiv, preferă ateismul.
Acest om era probabil tulburat de o profeție a Profetului (pace fie cu el). La sfârșitul timpurilor, musulmanii se vor aliat cu liderii religiosi creștini pentru a lupta împotriva ateismului, inamicul lor comun. Sau era acest om de partea inamicilor despre care se vorbea în profeție?
Acest bărbat ar fi putut fi un drogoman. Deoarece nu exista nicio explicație logică pentru ceea ce a făcut. Se pot adăuga alte posibilități.
Dar, pe măsură ce enumeram aceste lucruri, uitam de ceva:
Îmi imaginam că acest act urât era, în vreun fel, rezultatul unei idei, și încercam să-i găsesc o explicație. Însă nu exista nicio idee.
„învrăjmașirea profetului”
Dacă ar fi fost prezentat într-un articol, s-ar fi răspuns la acele idei greșite, s-ar fi demontat acuzațiile cu dovei. Dar nu era vorba de idei, ci de ură, invidie, imoralitate și lipsă de respect față de credință. Nu avea sens să se răspundă științific la acestea. Deci, ce trebuia să facă? Iată ce am făcut eu…
„ceea ce este necesar” sau „ceea ce este necesar să se facă”
Între timp, brusc, un sentiment ciudat m-a cuprins. Deși nu mă gândeam la asta și nu mă entuziasmase ideea.
„ar fi fost bine” / „ar fi fost frumos”
mi-am zis mie înșine
„Dacă aș fi fost un bun producător, i-aș fi răspuns acestui bărbat cu o imagine”.
Această dorință a fost urmată de următoarea imagine imaginară:
„Patru scene alăturate,
– În primul rând:
Un monstru îmbrăcat în trup de om, furios pe soare, țipătea cu toată puterile lui, rostind injurii.
– În al doilea rând:
Acest zgomot, care începe la amiază, continuă neîntrerupt până seara.
– În al treilea rând;
Soarele se apropie de apus, iar el, cu o bucurie amestecată cu furie, continuă să-și îndeplinească urâtea sarcină.
– În al patrulea rând;
Soarele apusese, iar el mergea vesel în direcția opusă, murmurând pentru sine:
„L-am bălțat pe ăla!”
Soarele nu apusese de fapt. Îi lăsase în întuneric pe cei care i-au întors spatele și fusese plecat să lumineze alte locuri.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
