– De ce Dumnezeu a creat această diversitate, dacă totuși unii ajung la iad?
– Nu este o formă de inegalitate să creezi suflete imperfecte, răi, pentru unii?
Dragul meu frate,
Răspunsul 1:
Nicio trăsătura a lui Dumnezeu nu seamănă cu trăsătura omului. Dumnezeu vede, aude, omul vede, aude, dar nu există nicio asemănare între aceste acțiuni. Întrucât Dumnezeu nu este materie, este transcendent spațiului și timpului. La fel, dorința lui Dumnezeu de a se face cunoscut, de a fi iubit, nu este ca dorința omului de a se face cunoscut, de a fi iubit. Dorința omului poate proveni dintr-o necesitate, dar voința lui Dumnezeu nu provine dintr-o necesitate.
Cu toate acestea, chiar și la oameni, sentimentul de a prezenta, de a face să fie iubit, nu indică întotdeauna existența unei nevoi. Este un gust aparte, un plăcerea aparte. Chiar și la omul cel mai neajutorat, cel mai lipsit de tot, există, pe lângă nevoi, și anumite dorințe, iar unul dintre cele mai mari nume…
SAMED
(cel care nu are nevoie de nimic și de care totul are nevoie)
A crede că Dumnezeu ar avea nevoie de ceva în legătură cu orice, contravine atât logicii, cât și credinței ferme în Dumnezeu.
Pentru a clarifica mai bine acest punct, putem lua în considerare situația Soarelui. Putem spune că răsăritul Soarelui în fiecare dimineață, (cu conștiința pe care o presupunem) manifestarea sa, prezentarea sa, popularizarea sa, provine din necesitatea sa față de ființe? Absolut nu! Fiindcă nici omul, nici ființele vii, nici alte entități nu pot contribui în niciun fel la lumina, căldura, masa/corpul Soarelui, și nici nu pot contribui. Dacă o ființă creată, ca Soarele, este lipsită de necesitate, este cu adevărat o lipsă de rațiune să credem că Allah, al cărui existență este eternă și veșnică, Creatorul Soarelui, are necesitate.
Rezumatul subiectului, conform evaluărilor lui Bediüzzaman, este următorul:
„Printre atributele lui Dumnezeu, care nu decurg din nicio necesitate, ci sunt proprii naturii sale divine, se află o compasiune infinită și o dragoste imensă. Și din acea compasiune infinită și dragoste imensă rezultă un entuziasm divin imens. Și din acel entuziasm divin imens rezultă o bucurie divină imensă. Și din acea bucurie divină imensă rezultă – dacă se permite expresia – o plăcere divină imensă. Și din acea plăcere divină imensă rezultă, din compasiunea imensă, din activitatea creaturilor în cadrul puterii divine, din trecerea lor din potențialitate la act, din perfecționarea lor, o satisfacție imensă și o mândrie imensă – dacă se permite expresia – care aparțin ființei Rahman-ul-Rahim, și care, într-un mod imens, necesită o activitate imensă.”
„Tocmai din lipsa de cunoaștere a acestei subtile înțelepciuni, filosofia, știința și înțelepciunea au confundat natura inconștientă, coincidența orbă și cauzele imobile cu activitatea extrem de înțeleaptă, înțeleptă și perspicace, căzând în întunericul erorii și neputând găsi lumina adevărului.”
(vezi Bediüzzaman Said Nursi, Mektubat, Epistola a XVIII-a, Problema a III-a).
Totodată, este un fapt binecunoscut că, în zilele noastre, sute de mii de oameni din întreaga lume se grăbesc să ajute persoanele aflate în nevoie, victimele cutremurelor, calamităților naturale, săracii. Ce nevoi, ce aşteptări stau la baza acestui ajutor pe care îl oferă persoanelor aflate în nevoie? Ba chiar dimpotrivă, ei nu au altă nevoie decât satisfacția, plăcerea pe care o găsesc în a ajuta pe alții, fără a aştepta vreun răgaz. Acest sentiment de solidaritate…
-Indiferent de religie (fie musulman, fie nu)-
Este un sentiment perfect, inerent naturii umane în general.
La oameni
„Fă bine fără a te aştepta la vreun răgaz”
Dumnezeu, care a creat sentimentul de compasiune și a transformat acest sentiment într-un sentiment de bucurie și satisfacție, a dorit ca oamenii să înțeleagă că El nu are altă nevoie decât bucuria sfântă și satisfacția sacrală pe care o simte din faptele bune pe care le face și le creează – bunătatea pe care o face cel mare față de cel mic, cel bogat față de cel sărac. Cu alte cuvinte, sentimentul de ajutor necondiționat al oamenilor este o măsura, un criteriu de existența bunătății și generozității lui Dumnezeu, care strălucește în toată universul.
Răspuns 2:
Proprietarul are dreptul de a dispune de proprietatea sa după bunul său plac;
Într-o grădină, cineva poate să planteze roșii sau cartofi, după cum dorește; nimeni nu are dreptul să se opună. Allah, singurul Creator, singurul Sultan, singurul Împărat veșnic al universului, desigur, dispune de el cum dorește. El a creat și creează pe cineva ca șobăn, pe cineva ca piatră, pe cineva ca elefant, pe cineva ca maimuță, pe cineva ca înger, pe cineva ca om. Cine se poate opune acestui fapt?!
Ființa este frumusețea absolută.
Este o binefacere, un dar, o grație.
Din acest motiv, orice ființă creată din neant
-indiferent de forma sau locația sa-
este dator cu recunoștință față de Creatorul său.
De fapt, soluția la astfel de îndoieli și îndoieli interioare constă în cunoașterea corectă a lui Dumnezeu cu toate atributele sale sacre. Dumnezeu este înțelept,
SĂBÎRÎCÎ
Cel care crede că Dumnezeu există, trebuie să creadă și că El nu face lucruri absurde, inutile, lipsite de sens. Dumnezeu face totul cu justiție.
JUST
Orice persoană care crede că Dumnezeu există trebuie să accepte și că El nu va comete niciodată o nedreptate.
Cel care privește din această perspectivă știe foarte bine că Dumnezeu nu va fi niciodată nedrept cu cei pe care îi supune la probă. Într-adevăr, Dumnezeu, din rațiuni de înțelepciune, precum o lecție de moralitate, va scutit de probă pe cei pe care i-a creat cu deficite intelectuale, plasându-i în rai fără a fi supuși la probă.
De asemenea, El i-a scutit de proba pe cei care nu cunoșteau mesajul divin pe care L-a trimis și i va pune în rai.
De asemenea, Dumnezeu nu a creat sufletul niciunei ființe umane supuse la probă în așa fel încât să fie predispusă doar la rău sau doar la bine. Mai degrabă, El a creat toate sufletele în condiții care le permiteau să îndeplinească condițiile minime ale probei. Din acest motiv, El a dotat fiecare ființă umană supusă la probă cu o minte capabilă de a distinge binele de rău, avantajul de dezavantaj. El le-a acordat o voință liberă, capabilă de a-și trasa liber cursul de acțiune.
„Cine vrea să creadă, să creadă; cine vrea să ne creadă, să ne creadă.”
(Al-Kahf, 18/29)
Existenta acestei libertati de alegere este declarata clar in Coran, prin versetul care spune:
Faptul că chiar și cei mai buni oameni, inclusiv profeții, greșesc uneori, iar cei mai răi oameni uneori arată un comportament bun, indică că toate sufletele au capacitatea de a se orienta spre bine sau spre rău. După ce s-au îndeplinit condițiile minime necesare pentru o probă justă, adică au fost dotate cu capacități intelectuale, afective și spirituale, acordarea unor indivizi a inteligenței, rațiunii și a unei substanțe spirituale superioare nu reprezintă o nedreptate. Prin urmare, nimeni…
„De ce sufletul meu nu a fost creat ca sufletul profetului Mahomed, de ce nu am devenit și eu profet?”
nu ar putea să spună. Un șobănel nu ar putea să spună.
„De ce nu am devenit și eu un filozof ca Socrate?”
nu poate să dea în judecată…
Răspunsul 3:
Explicațiile anterioare se aplică și punctului 3. Totuși, adăugăm că, întrucât Dumnezeu nu are nevoie de nimeni, nici nu are resentimente față de nimeni. Dacă ar fi vrut, nu ar fi creat niciun om. Dacă ar fi vrut, ar fi creat pe toți oamenii…
-fără a fi supus la probă-
ar fi trimis pe toți în iad. Dacă ar fi vrut, ar fi putut să creeze doar iadul, fără rai, și să-i trimită pe toți acolo.
La începutul surelor Coranului, se prezintă ca
Rahman
și
Rahim
Anegați pe Creatorul, pe care ni l-a prezentat și ni l-a făcut cunoscut ca un fiu de milă nespusă, a crede că El comite injustițe, că nu acționează cu dreptate, că complotează împotriva unor oameni, este o lipsă de respect cu consecințe grave. Creatorul Suprem, care manifestă mila Sa nespusă chiar și față de atei, care Îl neagă, hrănindu-i,
-în afară de a separa bunele de rele, harnicele de leneșe, ascultătoarele de rebeli, și de a da fiecăruia ceea ce merită, fie că este recompensă, fie că este pedeapsă-
Ce ar putea să-i ia sau să-i dea oamenilor, încât să le întindă capcane… Dacă ar fi vrut, nu i-ar fi creat.
În final,
Este util să prezentăm traducerea a câtorva versete care explică justificarea probației:
„A credeți că veți intra în Rai fără ca Allah să-i probeze pe cei care luptă în lupta sfintei credință și pe cei care arată răbdare?”
(Al-Imran, 3/142)
„Cei credincioși sunt doar
„Am crezut.”
Credeau oare că, din cauza declarațiilor lor, vor fi lăsați în pace, că nu vor fi supuși la probă? Noi, cu siguranță, i-am supus la probă pe cei care au trăit înainte de ei. Allah, cu siguranță, va supune la probă și pe credincioșii de acum, și va cunoaște pe cei sinceri în credința lor și pe cei nesinceri.”
(Țânțarul, 29/2-3)
„Avem noi să tratăm la fel pe cei care cred și săvârșesc fapte bune, cu cei care săvârșesc răutăți în țară și tulbura ordinea? Sau să-i punem pe aceiași trebușe pe cei care se tem de Allah și se feresc de rău, cu cei care se abat de la drumul drept?”
”
(Sad, 38/28)
„Așadar, noi am putea să-i punem pe aceia care ascultă și se supun lui Allah pe picior de egalitate cu cei necredincioși, vinovați? Cum puteți pretinde așezarea unei asemenea situații? Ce fel de judecată este aceasta?”
(Kalem, 68/35-36)
Pentru informații suplimentare, click aici:
– Cum este drept ca necredincioșii să rămână veșnic în iad?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
