Dragul meu frate,
Nu putem nega că, ca societate, trăim cu o problemă de empatie. Atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate,
„celuilalt”
Incapacitatea noastră de a ne pune în locul altora a transformat viața noastră într-un dialog al surzilor. În timp ce tot ce spunem noi este întotdeauna frumos și corect,
„celălalt”
Ceea ce am spus a fost fals și greșit. Prizmele noastre au răsturnat lucrurile, transformând propriile noastre defecte în virtuți, în timp ce virtuțile interlocutorului nostru au fost percepute ca defecte.
Însă, doctrina Coranului respinge generalizările. Ea pune în prim-plan o abordare analitică care distinge între bine și rău. Nu este adevărat că starea societății sau a individului este întotdeauna greșită, la fel cum nu este adevărat că toate stările sunt corecte.
„Nimeni nu este responsabil pentru greșelile altora.”
(Al-An’am, 6/164)
Principiul enuntat în versetul coranic este un principiu coranic just, care servește ca ghid pentru determinarea comportamentului la nivel individual, comunitar și național. Faptul că o persoană sau o comunitate posedă o trăsătură negativă nu justifică decât inamicia față de acea trăsătură. Altfel, a fi complet inamic cu cineva din cauza unei singure trăsături negative contravine conceptului de justiție din Coran.
Această scală poate fi considerată și din perspectiva gândirii. Câteva erori observate în orice sistem de gândire nu dovedesc că întregul sistem de gândire este greșit.
„Indiferent de cât de iluzorii sunt profesiile, în ele se găsește o dreptate, o adevărată esență a vieții.”
În astfel de cazuri, se examinează factorii care determină rezultatul. Dacă rezultatul este determinat de dreptate și adevăr, acea profesie este dreaptă; dacă aspectul negativ prevalește asupra aspectului pozitiv, acea profesie este considerată falsă. Esentialul aici este…
echilibru pozitiv-negativ
este problema modului în care este perturbat.
Este necesar să privim din acest punct de vedere interpretările diverse ale Islamului. Ca fenomen istoric și realitate sociologică.
Alevismul
și acest aspect ar trebui evaluat în acest context. În timp ce se face acest lucru, funcționalitatea unei „societăți empatice” trebuie menținută. Cu alte cuvinte, grupurile sociale ar trebui să fie capabile să se pună în locul „celuilalt”.
Unele lucrări scrise în acest context, în loc să contribuie la înțelegerea reciprocă a sunniților și a shiților, au mărit distanța dintre ei. Apoi, s-au adăugat și preocupările politice,
„excomunicação”
au început să apară acuzații care ating gravitatea necesară pentru a fi considerate crime.
Imposibilitatea unificării alevismului sub anumite coduri este recunoscută de aproape toată lumea. Chiar dacă se neagă reciproc alevismul cu vehemență, trebuie să acceptăm toate grupurile alevite ca un fenomen social al zilei de azi. Referința tuturor ramurilor alevismului la Hz. Ali (ra) pare să fie o necesitate istorică, chiar dacă nu sociologică.
„Alevi”
cuvânt
Înseamnă persoana care se atribuie lui Ali (r.a.).
Din acest punct de vedere.
Un alevism „fără Ali”
Este destul de dificil de explicat rădăcinile istorice ale acestui mod de gândire. Nu putem nici măcar spune că cei care fac astfel de definiții ale alevismului se preocupă de rădăcinile istorice. Întrucât consideră că conceptul de alevism s-a desviat de la cursul său originar, el a încercat să ofere în lucrările sale o definiție corectă a alevismului. Alevismul fundamental înseamnă că dragostea lui Ali (r.a.) conduce la dragoste profetică și divină. Axul fundamental este teologismul, dragostea lui Ali (r.a.), dragostea Ahl-i Beyt și profetia. Cu toate acestea, alevismul a pierdut referințele sale originale în timp, dobândind forme diverse. Bediüzzaman a observat acest lucru,
„Alevismul salabetit, în cele din urmă, s-a bazat pe Rafizism.”
se exprimă astfel. Ca o reflectare a acestei realități, au apărut grupări alevite care nu au nicio legătură cu Hazrat Ali (r.a.) și Al-i Beyt.
Bediuzzaman
„Nu se roagă pentru un ipocrit după ce a murit.”
Într-o explicație a versetului, el răspunde la o întrebare pe care i-au adresat-o, afirmând că acest verset nu se aplică alevilor, că alevii sunt „ahl-i kıble”, adică fac parte din cercul islamului.
Dragostea față de Ali (r.a.) reprezintă axa centrală a ideologiei alevilor. Ei încearcă să nu facă compromisuri cu acest principiu în interpretarea evenimentelor. Și în rândul sunniților, dragostea față de Ali (r.a.) ocupă un loc important, care nu poate fi ignorat.
Un concept important pentru alevii este dragostea față de Al-i Beyt. Acest concept, care desemnează membrii familiei profetului Mahomed (pace fie cu el), nu a scăpat de a fi instrumentalizat în conflictele politice pe parcursul istoriei.
De fapt, dragostea față de Ahl-i Beyt, care este complementul dragostei față de Hazrat Ali (ra), este un fenomen fundamental atât la Alevii, cât și la Sunnii. Dragostea față de Ahl-i Beyt este, de fapt, o dragoste prevăzută de Coran.
„El a spus: Nu cer de la voi niciun dar în schimbul muncii mele; tot ce vă cer este dragoste pentru rudele mele apropiate și afecțiune pentru membrii familiei mele.”
(Şura, 42/23)
în interpretarea versetului, se menționează că Profetul (s.a.v.) a dorit ca ummeta să-i iubească pe membrii familiei sale. Profetul (s.a.v.) a spus într-un hadis,
„Vă las cu voi două lucruri, dacă vă țineți de ele, veți găsi mântuirea: una este Kitabullah (Cuvântul lui Dumnezeu), iar alta este Al-i Beytim (Familia mea).”
prin aceste cuvinte, a subliniat importanța familiei Al-i Beyt.
Dragostea față de Ahl-i Beyt, pe care o impune Coranul, este un principiu important. Însă, Risale-i Nur oferă avertismente cu privire la înțelegerea corectă a dragostei față de Ahl-i Beyt. Bediuzzaman citează cuvintele profetului Mahomed (s.a.v.) adresate lui Ali (r.a.):
„Și în cazul tău, ca în cazul lui Isus, unii vor pieri. Unii prin exces de dragoste, alții prin exces de ură. Creștinilor, din dragoste excesivă, au depășit limitele rațiunii și au spus – fie-i dat cu greu – că Isus este fiul lui Dumnezeu; evreii, din ură excesivă, au depășit limitele rațiunii, au negat profeția și perfecțiunea lui Isus. Și în cazul tău, unii vor depăși limitele rațiunii, din dragoste, și vor pieri.”
(Epistole, Epistola a XIX-a)
Hadisul Şerif evidențiază cum ar trebui să fie dragostea. Adică, Ali (ra) ar trebui să fie iubit datorită lui Allah și Profetului (s.a.v.). Și Al-i Beyt…
„o legătură luminoasă a misiunii profetice” (legături luminoase)
Trebuie să privim lucrurile din acest punct de vedere. Altfel, nu este corect să-l iubim pe Ali (r.a.) doar din cauza eroismului și superiorității sale personale, fără să luăm în considerare legătura sa cu Allah și Profetul. Acest tip de dragoste, care nu cunoaște pe Allah și nu recunoaște pe Profet, este un tip de dragoste care poate cauza un tip de idolatrie.
Profetul (pace fie cu el) iubea pe membrii familiei sale din cauza rolului lor în misiunea profetica. Întrucât membrii familiei sale sunt sursa, păstori, și împlinitori ai tuturor cerințelor Sunnah-ului (traditiilor profetice). Dacă scopul dragostei Profetului (pace fie cu el) față de membrii familiei sale este Sunnah-ul, atunci cei care nu urmeaza Sunnah-ul nu fac parte din familia Profetului, nici nu pot fi prieteni adevărați ai familiei Profetului.
Concluzie:
Bediuzzaman a susținut că diferențele dintre Alevismul autentic și Ahl-i Sunnet ve Cemaat ar trebui să fie rezolvate. Aceasta este o necesitate imperioasă, mai ales în vremurile noastre, o perioadă caracterizată de o largă răspândire a ateismului. De altfel, în ruptura dintre Alevism și Ahl-i Sunnet, influența elementelor artificiale este considerabil. De exemplu, din cauza infiltrării ideilor wahhabite și harizite sub numele de Ahl-i Sunnet ve Cemaat, unii au criticat pe Hazrat Ali (r.a.), iar acest lucru a fost atribuit Ahl-i Sunnet. Ca urmare, Alevii au început să se răcească față de Ahl-i Sunnet. La fel, greșelile comise sub numele de Alevism au răcit Ahl-i Sunnet față de Alevism. Pentru a depăși astfel de probleme, părțile ar trebui să se apropie una de alta fără prejudecăți, depășind problema empatiei. Alevii autentici ar trebui să renunțe la a nutri resentimente față de Ahl-i Sunnet, influențați de Harizite și Wahhabite, și să caute căi de alianță.
Bediuzzaman
„Alevitii care au ca principiu de viață dragostea față de familia profetului, chiar dacă merg la extreme, nu vor intra cu siguranță în erezie sau necredință.”
Pare că această presupunere pozitivă este un criteriu important pentru Ahl-i Sunnet. Alevii, pe de altă parte,
„Poate că sunniții sunt mai mult adepți ai lui Ali decât alevii. Într-adevăr, în toate khutbele lor, în rugăciunile lor, ei menționează pe Ali cu laudele pe care le merită.”
trebuie să ia în considerare cuvintele sale. Toate acestea relevă un adevăr.
Persoanele care iubesc cu adevărat Ahl-i Beyt nu sunt adepti ai bid’a (inovations religioase). De fapt, nu există niciun impediment religios ca un musulman sau o ordin religios să ia ca principiu de viață dragostea față de Hazrat Ali (ra). Condiția este să nu se cometa agresiuni împotriva altor Sahaba (compagnoi ai Profetului), să se respecte rugăciunile, posturile și alte obligații religioase conform Coranului și Sunnah (traditiile profetului). Adevărul este că un Alevi adevărat, care cunoaște și respectă Coranul și Sunnah, recunoaște doar pe Allah ca Dumnezeu. El se consideră un membru al Islamului, recunoaște Profetul (s.a.v.) ca ultimul profet, iar Coranul ca ultima carte sfântă.
Singurul mod de a elimina această separare artificială este de a se supune luminii Coranului și de a-l recunoaște ca singura măsură. Într-adevăr, Dumnezeu Suprem a spus în Coranul Kerim:
„Țineți-vă cu fermitate de frânghia lui Allah, toți, și nu vă despărțiți de ea…”
(Al-i İmran, 3/103)
prin acest porunc, el ordonă tuturor musulmanilor să se reunească în jurul Coranului.
Unitatea și solidaritatea musulmanilor pot fi asigurate doar în acest fel, iar diviziunile pot fi eliminate prin principiile sale. Numai prin acest mijloc se poate evita orice fel de superstiție și eroare.
Declarațiile Coranului despre Dumnezeu au o forță de convingere care impresionează pe oricine. Poporul simplu este fascinat de simplitatea declarațiilor Sale, în timp ce oamenii de știință sunt uimiți de frumusețea și elocvența lor.
„Inimile găsesc satisfacție în amintirea Lui.”
și omul de cultură de orice nivel îşi satisface nevoia de credinţă prin El, ajungând la perfecţiune prin supunerea faţă de El.
În Coran se spune:
„Într-adevăr, acest Coran conduce oamenii pe cel mai drept drum.”
(Al-Isra, 17/9)
Omul va afla din Coran și Sunet ce trebuie să creadă, cum să creadă pentru a intra în cercul credinței, ce fapte să săvârșească și de ce să se abțină pentru a rămâne în cercul Islamului.
Întrucât măsura tuturor musulmanilor este Coranul și Sunna, un musulman va evalua și compara orice idee, afirmație, credință sau convingere umană în funcție de Coran și de Hadis-i Şerif, care este interpretarea primară a acestuia.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
