„A afirma că acceptarea pocăinței depinde de voința lui Dumnezeu pentru cineva este incorect. Aceasta este o ignoranță totală. Se teme ca cel care spune acest lucru să nu devină necredincios. Întrucât Dumnezeu a promis cu certitudine acceptarea acestor pocăințe. Dacă cel care se pocăiește este sincer, a se îndoia de acceptarea pocăinței sale înseamnă să comită un păcat mai mare decât păcatul inițial. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ferească de acest lucru și de toate gândurile și acțiunile care duc la pierdure.”
– Am citit partea de mai sus în comentariul la Fiqh al-Akbar. Versetul coranic spune că Allah iartă păcatele, cu excepția politeismului, cui dorește.
– Dar dacă îndeplinim pocăința noastră respectând condițiile, îndoiala în privința ei devine un păcat și mai mare.
– Deci, ar trebui să spunem cu certitudine că pocăința mea a fost acceptată, că am fost iertat? Am înțeles că nu ar trebui să gândim altfel, altminte ne-am teme să nu devenim necredincioși?
– Poate explicați?
Dragul meu frate,
– Informațiile din întrebare nu sunt foarte precise,
„Fıkh-ı Ekber”
Considerăm că acest lucru se datorează exagerărilor stilistice ale autorului comentariului.
– Această chestiune este discutată doar de Aliyyu’l-Kari.
„Şerhu’l-Fıkhu’l-Ekber”
Se găsește pe paginile 108-111 ale lucrării cu titlul …, dar nu am găsit acolo informații în forma din întrebare.
– Acolo
„Al-Fiqh al-Akbar”
Textul este următorul:
„Nu spunem că păcatele nu afectează un credincios. Nu spunem nici că el nu va intra în iad.
Nu spunem că, chiar dacă este un păcătos, un credincios va rămâne veșnic în iad după ce intră în mormânt cu credință.
Suntem ca MURCIE.
‘Faptele noastre bune au fost cu siguranță acceptate și păcatele noastre au fost iertate.’
nici nu spunem asta. Noi spunem: „Cineva care este lipsit de defectele care afectează rugăciunea și de situațiile care o anulează,
-nefişat (nefişat = nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefişat, nefiş
dacă face o faptă bună și pledează din lumea aceasta cu credință,
Dumnezeu nu va risipi aceste fapte ale sale, ci ii va da răsplata pe care o merita.
Cât despre cel care comite păcate, cu excepția politeismului și necredinței, și moare fără să se pocăiască, situația lui depinde de voința lui Allah; dacă vrea…
-fără pedeapsă prin ardere-
îl iartă, sau, dacă vrea, îl pedepsește.”
– Cu o mare probabilitate, în declarația menționată mai sus, cuvântul „
Dumnezeu nu va risipi aceste fapte ale sale, ci ii va da răsplata pe care o merita.”
Formulările exagerate din întrebare au fost folosite în conformitate cu explicația din definiția sensului.
Și Aliyyü’l-Kari
„Nu spunem că un credincios, chiar și un păcătos, va rămâne veșnic în iad după ce intră în mormânt cu credință.”
în explicarea textului, el a inclus următoarele puncte de vedere:
„Întrucât, conform Ahl-i Sunnet ve’l-Cemaat, un credincios care comite păcate
fără pocăinţă
Dacă moare, este în voința lui Allah; El îl poate ierta sau îl poate pedepsi, după cum dorește.
„Într-adevăr, Allah nu iartă asocierea cu El, dar iartă alte păcate, după cum El voiește.”
(An-Nisa, 4/48)
Această realitate este subliniată în versetul care spune: „Dacă nu ar fi Allah…”
cel care s-a pocăit
acceptă pocăința robilor săi și
-inclusiv taxa de companie-
îi iartă păcatele.
Această chestiune este fixă prin vești și promisiuni date de Allah.
Aliyu’l-Kari a simțit nevoia să adauge următoarele declarații, pentru a evita interpretarea greșită a acestui subiect:
„Mutezilii, pe de altă parte:
Contrar tradiției sunnite, ei au afirmat: „Este obligatoriu lui Allah să pedepsească păcătoșii, să recompenseze cei care fac binele și să accepte pocăința.”
(Şerhu’l-Fıkhu’l-Ekber, p. 109)
– În concluzie:
Din întrebare –
pe care nici voi nu le recunoașteți –
acele exprimări excesive
„Al-Fiqh al-Akbar”
și putem spune că nu se găsește în comentariile relevante.
Click here for more information:
– Poate o persoană care a săvârşit păcate să se elibereze de păcatele sale prin pocăință?
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
