– Coranul Kerim spune că profetul Ibrahim (as) a zdrobit idolii, iar apoi a spus: „Nu, nu eu. Au fost marii dumnezei care au făcut asta. Întrebați-i, să vedem dacă pot vorbi!”…
Dragul meu frate,
Când analizăm anumite declarații ale profetului Ibrahim (as), care este prietenul lui Dumnezeu și este renumit tocmai pentru acest titlu, trebuie să le evaluăm diferit față de declarațiile normale ale oamenilor ca noi.
Intenția joacă un rol decisiv în determinarea faptelor bune sau rele ale unei persoane.
Cuvintele profetului Ibrahim (as) sunt interpretate de teologii noștri în felul următor:
cu alte cuvinte, a vrut să spună că este deranjat de activitățile pe care le desfășurați și de invitația pe care intenționați să o formuleze.
cu alte cuvinte, a vrut să spună că este fratele meu din punct de vedere religios.
în acest verset, evenimentul este descris astfel: Când ei au întrebat cine a făcut asta, Ibrahim (as) a vrut să-i facă să gândească, ca și cum ar fi spus: „Așa”. Asta înseamnă că intenția era de a-i face să gândească, nu de a minți.
Cu bune intenții, chiar și lucrurile urâte devin frumoase; cu rele intenții, chiar și lucrurile frumoase devin urâte.
„Kötü” și „kötülük” înseamnă rău și răutate, în timp ce „hasene” înseamnă frumos și frumusețe.
Ca exemplu, se citește adesea următorul caz, în care acțiunile, deși sunt rău în sine, devin bune prin intenție:
Un comandant militar ne-musulman care cere informații despre Armata Islamului poate, desigur, să fie mințit, pentru a preveni prejudicierea Islamului, iar o astfel de minciune este absolut permisibilă. Minciuna este în sine urâtă, rău; dar dacă intenția este bună, ea devine bună. Într-o lume contemporană unde minciuna este spusă frecvent și cu imprudență, cu siguranță nu trebuie să confundăm cuvintele lui Abraham (as) cu minciunile noastre.
De exemplu, uciderea, adică omorul, este în sine un act rău, o răutate.
Dar, ceea ce este făcut pe calea Dreptăciunii și cu dreptate, devine bun, bunătate, și primește acest nume.
A mânca bunurile orfanului este un păcat; nu doar a le mânca, ci chiar a se apropia de ele este interzis. Dar, dacă scopul apropierii este de a proteja acele bunuri, situația se schimbă și păcatul devine bine.
O persoană competentă și autorizată în domeniu poate urmări publicațiile împotriva Islamului. Este clar că lectura de materiale negative nu este plăcută. Dar, dacă intenția este de a răspunde la aceste idei greșite, chiar și acest lucru rău se transformă în bine.
Păcatele se împart în două categorii: mari și mici. Principalele sunt: 1
Toți profeții, fie înainte, fie după profeția lor, nu au săvârșit niciodată păcate mari.
Cu toate acestea, unii profeți au comis greșeli, prin neglijență, uitare sau abandonarea a ceea ce era mai bine, greșeli care diferă de forma pe care o cunoaștem noi.² Ca exemplu, se poate lua cazul lui Adam (a.s.) care, aflânduse în rai, a mâncat din fructele coprului interzis. Adam (a.s.) nu a comis un păcat în sensul pe care îl cunoaștem noi, ci a abandonat ceea ce era mai bine. Întrucât nu le era interzis să mănânce din acel copac, nu se poate considera un păcat. Ca rezultat, din cauza acestor greșeli, au fost privați de binecuvântările raiului. Absența conceptelor de păcat și răsplătă în rai arată că acest păcat are o formă diferită de cea pe care o cunoaștem noi.
Una dintre binefecinile Raiului este că nu există o astfel de necesitate.3 Deoarece nu rămân reziduuri din mâncarea și băutura consumate în Rai, Adam (a.s.) și Eva nu făceau nevoile lor mari sau mici în Rai. Locurile lor intime erau ascunse de ei prin îmbrăcăminte sau o lumină.4
Dumnezeu le interzisese să mănânce din fructele coprului interzis, întrucât consumul lor ar fi dus la dezvăluirea locurilor intime, la lucruri care ar fi cauzat jenă, precum urinarea sau defecarea.5
Îndată ce au mâncat din fructul copacului interzis, s-au dezgolit locurile lor intime, pe care nu le-au mai văzut niciodată. Cum dezgolirea acestor locuri nu era potrivită, au început să se acopere cu frunze.6
Nu trebuie să uităm rolul destinului în expulzarea lui Adam (a.s.) din rai, ca urmare a mâncării fructului din pomul interzis. Întrucât scopul și înțelepciunea lui Dumnezeu în crearea omului s-au putut realiza doar prin coborârea lui Adam (a.s.) și a Evei din rai pe pământ. Abu’l-Hasan al-Şazili spune despre greşeala lui Adam (a.s.):
7
După ce a fost numit profet, profetul Iona (as) a început să-și invite poporul la credință. Deși a predicat o lungă perioadă de timp, nu a avut niciun efect asupra poporului. Această situație l-a mâhnit pe Iona (as). Sperând să scape de această suferință, a părăsit poporul său fără permisiunea lui Dumnezeu. Prin acest act, profetul Iona (as) s-a aflat în situația unui sclav fugit de la stăpânul său.
Însă acțiunea profetului Iona (as) nu trebuie înțeleasă ca o evaziune de la datorie sau ca o rebeliune împotriva Celui care i-a dat misiunea. Iona (as) s-a îndepărtat doar de poporul care nu a ascultat chemarea divină. Această acțiune nu este considerată o greșeală pentru oamenii obișnuiți, ci nu reprezintă nici un păcat care să necesite pedeapsă pentru un profet.
Cu toate acestea, Dumnezeu a sfătuit Profetului (pace fie cu el) să nu se comporte ca Profețul Iona (as) chiar și în condiții dificile, spunând:
9
Da, nu trebuie să privim greșelile profetilor ca pe păcate. Căci păcatul necesită pedeapsă. Profetii, însă, nu vor suferi nicio pedeapsă din cauza greșelilor lor.
Click here for more information:
1. Barla Lahikası, p. 179.
2. Muvazzah ilm-i Kelâm, p. 184; Fıkh-ı Ekber Şerhi, p. 154; Risale-i Hamidiye, p. 491.
3. Muslim, Paradisul 15.
4. Tefstr-i Kebir, 14:49; Limba Coranului, religia adevărată, 3:2140.
5. Hülasatül-Beyan, 2:4748.
Sura Al-A’raf, versetul 22.
7. Risale-i Hamidiye, p. 611.
8. Hülâsatü’l-Beyan, 2: 4748.
9. Sura Al-Qalam, 68/48.
Cu salutări și rugăciuni…
Islamul prin întrebări
